Nu a visat niciodată succesul. A muncit pentru el. Roxen, într-un interviu special în UNICA de aprilie!

De Elisabeta Cosmescu, pe Ultimul update Vineri, 02 aprilie 2021, 12:01

Cântă de la 7 ani, are piese care rulează în topurile muzicale ale momentului atât în țară, cât și peste hotare. în această perioadă se pregătește intens pentru Eurovision și speră din tot sufletul să câștige. Între repetiții ne răspunde întrebărilor cu o energie debordantă.

Ai declarat de mai multe ori că te consideri o persoană introvertită. Cât de mult te-a schimbat celebritatea?

Nu m-a schimbat foarte tare, sunt același om, am aceleași visuri și valori. Poate sunt doar ceva mai atentă în jurul meu și mai analitică atunci când vine vorba de a-mi lărgi cercul de prieteni, cunoștințe…și nu mă mai las afectată de răutățile transmise gratuit de diferite persoane. Altfel, sunt același om simplu, care muncește cât poate de mult pentru a ajunge acolo unde și-a dorit dintotdeauna.

Ce frici ai, în general, și cum le depășești?

Cred că fricile se schimbă și în funcție de context. Ca orice om, am și eu temeri de tot felul, însă am învățat să nu le las să mă macine, mai ales dacă nu sunt fondate. Ca să nu poată evolua, în momentul în care apar le analizez, văd ce pot să schimb, dacă pot face asta, bineînțeles, și încerc să le elimin, fără să mă mai întorc la ele. Mă concentrez pe lucrurile care mă fac fericită și care-mi aduc o satisfacție reală atât la nivel personal, cât și profesional. Ele îmi dau mereu putere să rămân cu mintea limpede pentru ceea ce contează cu adevărat.

Ce ți se reproșează cel mai des de prieteni, de părinți? Ce ai schimba la tine?

Mi se reproșează că nu vorbim destul la telefon și că uneori sunt cam încăpățânată. în ceea ce privește discuțiile, s-au obișnuit toți cu stilul meu și cu faptul că prefer mesajele scrise. Cu încăpățânarea, am fost nevoită să las de la mine și să învăț, cu timpul, să mai cedez și să nu trag mereu cu dinții de o idee care mi se fixează în minte. și aici, ca în viață, de fapt, cred că trebuie să existe un echilibru, mai ales când avem lângă noi oameni care ne iubesc, ne înțeleg și vor să ne fie bine.

Cât de mult te provoacă hate-ul de pe rețelele de socializare? Cum reacționezi la acestea?

La început, mă afecta destul de tare, pentru că nu îmi dădeam seama exact unde am greșit, ce am făcut rău, cum ar trebui să mă port altfel, nu știu, îmi treceau tot felul de gânduri prin minte. Dar, cu timpul, am realizat că tot acest hate merită ignorat și atât. în condițiile în care primesc mesaje mai puțin plăcute, dar care au un sâmbure de adevăr, care au ceva constructiv în ele, au toată atenția mea și sunt bucuroasă că le primesc, pentru că pot învăța ceva din treaba asta. însă, dacă vorbim strict despre hate, de mesaje trimise doar din răutate de unii oameni care probabil nu au altceva mai bun de făcut, atunci nu-mi mai bat capul, nu merită atenția mea.Nu a visat niciodată succesul. A muncit pentru el. Roxen, într-un interviu special în UNICA de aprilie!Ce vești ne dai despre Eurovision 2021? Nu vei mai participa cu aceeași melodie „Alcohol You”. Ne poți dezvălui detalii despre noua ta piesă? Ce tematica vei aborda?

Piesa pe care o voi cânta anul acesta la Eurovision este una incredibil de personală. Ultimul an a fost plin, din toate punctele de vedere, am avut parte și de lucruri foarte bune, dar și de lucruri mai puțin plăcute. Piesa asta simt că reușește să cuprindă toate sentimentele pe care eu le-am trăit în ultima perioadă și să le dea voce. Ceea ce are în comun cu „Alcohol You” este tocmai această notă personală, faptul că o simt extrem de aproape de mine, că mă reprezintă. Și cred că lucrul ăsta este important, pentru că îmi pun tot sufletul acolo.

Ai declarat într-un interviu căți-ar fi plăcut să te specializezi ca psiholog. Ce te atrage la o astfel de profesie?

încă din copilărie, eram unfel de „psiholog” al grupului meu de prieteni. Eram fascinată de tot ce înseamnă mintea, comportamentul uman. îmi plăcea să analizez fiecare gest, orice reacție și să le găsesc o explicație. Cu timpul, am început să mă documentez mai mult, să studiez, să citesc, să mă uit la filme și seriale psihologice. M-a cucerit domeniul ăsta și așa am început să îmi doresc să devin psiholog. Chiar dacă nu m-am dezvoltat în zona asta, sunt interesată de ea în continuare, încerc să adun cât mai multe cunoștințe și să le aplic dacă am ocazia.

Citește și:
E momentul pentru o primăvară ca în povești cu revista Unica de aprilie!
Ce a simțit Smiley când și-a ținut fiica prima dată în brațe: „Am rămas șocat”
Marius Elisei, într-o nouă relație după divorțul de Oana Roman
Gabriela Prisăcariu, noi detalii despre primele luni de sarcină

Ca songwriter, de unde te inspiri cel mai mult?

Orice mă poate inspira, un om, o adiere, un drum sau felul în care privesc luna într-o noapte. Mă mai inspiră și poveștile, ale mele, ale altora, povești care îmi dau un fior și mă fac să gândesc mai departe. Nu există o rețetă, să fac un anumit lucru sau să merg într-un loc anume și atunci știu că voi fi inspirată. Totul depinde de context, de cum mă simt, dacă sunt fericită, melancolică, dezamăgită, în fond, de sentimentele pe care le am într-un anumit moment.

Numește trei calități fără de care nu ai fi Roxen.

Vocea, emoția și autenticitatea.

Mărturisește-ne ceva ciudat despre tine.

Că port întotdeauna o șosetă de un fel și una de un alt fel. 🙂 și că noaptea am pauze de masă. După ce mănânc, dorm cel mai bine. Așa că se întâmplă ca noaptea să mă trezesc, chiar de mai multe ori, să mănânc ceva rapid și să fug înapoi la somn.

Nu a visat niciodată succesul. A muncit pentru el. Roxen, într-un interviu special în UNICA de aprilie!Faci parte din generația „Fulg de nea”, o generație sensibilă, dar care are multe de spus și demonstrat. Cum percepi această etichetă?

Unii oameni folosesc acest termen cu o conotație negativă, iar eu nu sunt neapărat de acord cu ea și, mai ales, cu trăsăturile care îi sunt asociate. Generația mea este un produs al generațiilor anterioare, în care, mulți dintre oameni și-au reprimat emoțiile de-a lungul timpului și în final au ajuns să și le verse asupra copiilor. Iar aici nu vorbim întotdeauna de emoții pozitive. Până la urmă, asupra comportamentului fiecărui om își pun amprenta de-a lungul timpului foarte mulți factori, de la mediul în care a crescut, cercul de prieteni, studiile, restricțiile impuse sau libertățile de care a avut parte și așa mai departe. în final, sunt convinsă că generația mea are foarte multe de spus și de demonstrat, din ea fac parte oameni care știu foarte bine ce vor, care au visuri mărețe și știu exact unde vor să ajungă.

Cât de mult te-a afectat „marea distanțare”? Ai fost mai activă online în toată această perioadă?

Nu m-a afectat foarte tare, pentru că am avut timp să stau cu mine, să îmi dau seama exact în ce punct sunt și ce pot să fac să mă îmbunătățesc. Am muncit mult, m-am odihnit, am citit, am meditat și m-am bucurat de liniște. și, da, am fost mai activă în online în perioada aceasta, am vorbit mai mult cu urmăritorii mei de pe Instagram, am postat mai des…îmi propusesem de ceva timp să fac asta, dar niciodată nu reușeam să fac atât cât îmi doream, însă acum am găsit ocazia perfectă.

Credit foto: Tibi Clenci

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!