Motivul pentru care Adela Popescu nu și-a schimbat numele de familie după căsătoria cu Radu Vâlcan

De Unica.ro pe
Deși au trecut patru ani de la nunta lor și au împreună doi copii, Adela Popescu și Radu Vâlcan nu și-au găsit timpul necesar pentru a se ocupa de schimbarea numelui ei de familie. Adela a declarat pentru Libertatea.ro că în buletin se numește în continuare Popescu. 

În buletin sunt Popescu încă, pentru că atunci când am făcut nunta eram foarte preocupați cu organizarea și schimbatul ăsta de acte mi s-a părut că e ceva ce nu mai puteam duce. De atunci, în fiecare lună ne propunem să schimbăm actele. E un proces complicat. Nu-mi doresc să fiu Popescu, nu mă interesează asta. Copiii sunt Vâlcan oricum. Aștept o perioadă mai liberă în care să merg să schimb actele”, a declarat Adela.

Adela Popescu s-a căsătorit cu Radu Vâlcan în vara lui 2015, după cinci ani de relație, evenimentul fiind unul intim, în prezența câtorva zeci de persoane apropiate. În prezent, ei au doi băieți, Alexandru și Andrei, cel mai mic fiind născut la finalul anului 2018.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro