Mircea Radu este unul dintre cei mai iubiți prezentatori TV din România. În urmă cu ceva timp, vedeta TV a dezvăluit că indiferent cât de aglomerat este programul său, sau unde se află, reușește să țină toate posturile de peste an cu ușurință. În plus, el a povestit și ce l-a determinat să țină toate posturile!
Mircea Radu ține toate posturile de peste an
“Țin post de 12 ani, din 2006. Îmi amintesc cum, la ultima deplasare cu caravana “Din dragoste”, în Italia, pentru că se nimerise tot în postul Paștelui, mâncarea mea de bază era pâine cu roșii uscate și măsline. O bunătate! Nu mi-este greu să țin postul deloc. Și îți mai zic ceva. Eu, care sunt un mare gurmand și mâncător de carne, când intru în post nu mă mai tentează nimic. Poți mânca lângă mine cea mai minunată pastrămioară din lume. Nu mă interesează absolut deloc”, a mărturisit Mircea Radu.
Cu toate că ține posturile cu ușurință, după cum singur a declarat, există totuși un factor care i-a declanșat acest comportament – un caz pe care l-a prezentat la “Din dragoste”, emisiunea a cărui gazdă a fost mai mulți ani. O bunică venise la emisiune pentru a-i face o declarație de dragoste propriului nepot. Copilul era grav bolnav, iar starea sa de sănătate de deteriora rapid. Cu toate acestea, bunica îl ducea frecvent la mănăstire pe copil, având speranță că se va vindeca. Într-una din vizite, copilul i-a promis lui Dumnezeu că dacă se va face bine, el va merge la slujbă în fiecare duminică și se va face preot când o să crească. După 4 ani de la diagnostic, copilul s-a însănătoșit.
Mircea Radu a fost impresionat atunci de acest caz. “Pentru că mai era doar o săptămână până să înceapă postul Paștelui, m-am interesat atunci, la mănăstire, ce presupune asta. După ce am aflat, mi-am zis că n-ar fi rău deloc să încerc să-l țin și eu. De atunci, îl țin în fiecare an”, a spus prezentatorul TV.