Mira și Levi Elekes au anunțat că s-au despărțit, după patru ani de relație. Zvonuri privind o posibilă despărțire au apărut în urmă cu mai multe săptămâni, când cei doi au încetat să se mai afișeze împreună în mediul online și au petrecut ultimele vacanțe separat. Artista și fostul ei iubit au precizat că au rămas în relații bune și continuă să lucreze împreună, însă nu mai formează un cuplu.
Cuprins
Cuprins
Mira și Levi Elekes s-au despărțit
Într-un clip realizat împreună și publicat pe rețelele sociale, Mira și Levi își anunță fanii că au decis să se despartă, după patru ani de relație. Deși spun că nu s-au certat niciodată, aceștia au hotărât să meargă pe drumuri separate, cel puțin pe plan profesional, întrucât vor continua să lucreze împreună.
Mai mult, Levi a precizat că după despărțire s-a mutat din țară.
Cu o comunitate loială de fani care deja bănuia schimbarea, mai ales după ce Mira și-a petrecut vacanța în Thailanda fără Levi, artista a simțit nevoia să-și deschidă sufletul.
„Tocmai am lansat piesa pe care am scris-o imediat după ce ne-am despărțit. O să zică lumea că facem mișto oricum, că nu e pe bune, dar nu e nicio strategie de marketing. Ar fi fost ciudat să lansez o piesă cu un astfel de mesaj și de acolo ar fi interpretat lumea ce s-a întâmplat cu noi, de ce nu mai apari și așa și atunci ăsta este momentul pe care nu am avut cum să îl evit”, a spus Mira pe Facebook.
Levi Elekes a vorbit și el deschis despre despărțire, subliniind cât de specială a fost relația lor.
„Ar trebui să dăm puțin mai mult context. Ei bine, relația noastră a început într-un mod foarte atipic, dar în sensul bun, încă de la primul apel. De fapt noi cred că am avut un call și nu s-au mai oprit pur și simplu. Câte n-am descoperit împreună… S-au întâmplat fel și fel de chestiuni neașteptate pe care nu le-am planificat, care ne-au schimbat modul în care vedem ce se întâmplă în lume, de ce se întâmplă anumite lucruri, cum se întâmplă. Și am avut o parteneră de discuție extrem, extrem, extrem, extrem de bună. Noi nici până ziua de azi nu cred că am avut în patru ani un singur moment în care să zicem că ne-am plictisit. Nu pot spune aici tot. Anumite pasaje din viață consider că vor rămâne interesante dacă vor rămâne doar la cei care le-au trăit. Între timp eu m-am mutat din țară…”, a spus și fostul iubit al Mirei.
Patru ani de relație fără niciun conflict
Levi a adăugat că relația lor a fost lipsită de conflicte majore și că au reușit să păstreze un respect profund unul pentru celălalt.
„Ce mai pot spune eu despre noi… Mi se pare și sunt super, super mândru de noi, că nu a existat în atâtea luni nici măcar un singur moment în care să existe orice fel de minciună, să ne mințim vreodată, sau să existe agresivitate de orice mod. Noi nu cred că am ridicat vreodată vocea. Și când ne-am supărat conversațiile au fost calme ca să înțelegem cine ce-și dorește”, a mai spus Levi Elekes.
După despărțire, Levi a luat decizia de a se muta din țară pentru a explora noi oportunități și a începe un nou capitol. În același timp, Mira continuă să se concentreze pe cariera sa muzicală, lansând melodii care exprimă trăirile sale interioare.
Citește și: Ramona Păuleanu, mesaj neconvențional pentru mame: „Copiii nu vor mai fi prioritatea mea în 2026”
În ce relații sunt Mira și Levi Elekes după despărțire
Chiar și în aceste circumstanțe, Mira și Levi au rămas conectați și colaborează pe plan profesional, evitând să pună etichete relației lor post-despărțire.
„Nu putem să ne punem etichete, că dacă zicem că am rămas prieteni e clișeic. Prieteni după patru ani de relație? Suntem doi oameni maturi care reușesc să vadă dincolo de aceste stereotipuri și să comunicăm, să ne înțelegem, să lucrăm împreună, să râdem în continuare împreună. Pe lângă viața noastră personală am construit și destul de multe… Că ne-am îmbinat tot, de la viața personală la cea profesională și am construit și sunt multe lucruri împreună pe care să le vezi și continuăm. Sunt sigură că mai există oameni care după ce se despart sunt așa. Nu știu ce am putea să mai spunem. Sănătate”, a mai spus Mira.
La câteva ore după ce au anunțat despărțirea, Mira a lansat o piesă pe care a scris-o imediat după ce relația ei cu Levi s-a încheiat.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mira și Levi Elekes
Sursă foto: Instagram, Facebook
Ultima modificare ianuarie 30, 2026 8:46 am