Mihai Bobonete despre Fuego: ”Eu am foarte mare încredere în tine că tu vei fi următoarele moaște ale României”

De Oana Savin pe
Mihai Bobonete a avut un mesaj special pentru Fuego, invitat special al emisiunii „Falsez pentru tine”, difuzată de Pro TV. Cu stilul său umoristic, simpaticul prezentator i-a transmis lui Paul Surugiu că este sigur că va deveni „următoarele moaște ale României”. 

Sâmbătă seară, opt oameni simpli intră în singura competiție muzicală unde vocea nu e obligatorie: Falsez pentru tine. Unii știu și vor să cânte, alții vor doar premiul de 10.000 de lei. Un invitat special trebuie să-i deosebească, iar patru consilieri celebri, Anna Lesko, Monica Anghel, Gojira și Răzvan Fodor, încearcă să-l ajute. Muzică, mister și distracție, sâmbătă, de la ora 22.30, la PRO TV.

”Unii spun că au fost martori la eveniment: cică posterele astea în care e el atunci când cântă colinde, lăcrimează. Alții spun că e un copil leneș, pentru că o lasă pe maică-sa în fiecare an să împodobească bradul”, va spune Mihai Bobonete, prezentatorul emisiunii, atunci când îl va introduce în scenă pe invitatul acestei ediții: Paul Surugiu – Fuego. ”La noi în țară, tot ce au fost moaște au fost de prin alte locuri. Eu am foarte mare încredere în tine că tu vei fi următoarele moaște ale României. Atunci o să vin și eu să te pup”, îi va mărturisi Mihai Bobonete invitatului special. 

Ce voci îi vor da bătăi de cap artistului și ce concurentă îl va face să spună: ”Ai picioare foarte frumoase!”, asta după ce a fost eliminată și a mărturisit că: ”Aș fi vrut să cânt cu dumneavoastră, mai ales că bunica mea e o mare fană! Are poză cu dumneavoastră. Pot spune că am crescut cu Fuego”, vedem sâmbătă, de la ora 22:30, într-o nouă ediție Falsez pentru tine. 

Mihai Bobonete despre Fuego: ”Eu am foarte mare încredere în tine că tu vei fi următoarele moaște ale României”

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Fuego și Mihai Bobonete.

Sursă foto: PR

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro