Maria Dragomiroiu, mărturisiri cu lacrimi în ochi despre Mădălina Manole: „Era nefericită și nu a ajutat-o nimeni”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 07 septembrie 2022, 12:43

Maria Dragomiroiu a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre viața și moartea Mădălinei Manole. Artista spune că se roagă în fiecare seară pentru sufletul bunei sale prietene.

Maria Dragomiroiu și Mădălina Manole au fost nu doar colege, ci și bune prietene. Artista a vorbit cu lacrimi în ochi despre moartea fulgerătoare a „fetei cu părul de foc”, pe care o considera sora ei mai mică.

Maria Dragomiroiu, mărturisiri cu lacrimi în ochi despre Mădălina Manole

Ea a fost o fire depresivă. Era foarte exigentă cu ea. Își iubea enorm familia, dar sunt convinsă că ceva a canalizat-o spre acest destin. Ea spunea că asupra familiei ei apasă un blestem și că s-ar putea să moară tânără. Și nimeni nu a fost lângă ea.

Mama era departe, iar omul de lângă ea nu a iubit-o destul încât să o salveze. Eu dacă aș fi știut aș fi luat-o la mine, dar nu mi-a spus. Cu o zi înainte de nunta ei a plecat de la noi din casă la Botoșani și nu mi-a spus că este nunta ei, deci ceva era în neregulă. Dacă aș fi știut prin ce trece ea, prin stările alea, atunci aș fi acționat categoric, a mărturisit interpreta de muzică populară în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Citește și: Anca Țurcașiu, ținută spectaculoasă la nunta fiului ei. Ce mesaj a transmis artista

Jane Fonda are cancer. Actrița a început chimioterapia

Cum și-a recuperat Oana Lis verigheta dată la amanet. „Magia există…”

Ce tarif are Andra pentru o nuntă. Suma uriașă pe care cerut-o pentru două evenimente din Germania

„Era nefericită și nu a ajutat-o nimeni”

Maria Dragomiroiu este convinsă că din cauza faptului că și-a luat viața și a săvârșit un păcat, sufletului Mădălinei Manole nu și-a găsit liniștea.

Mie îmi pare rău că a plecat așa. Se știe că un suflet care pleacă în felul acesta nu este nici la Dumnezeu, nici în iad, este undeva, și cine știe când va pleca de acolo, din această zonă gri. Pentru că a făcut un păcat și îmi pare foarte rău pentru ea.

O simt și mă rog pentru sufletul ei, pentru că este într-un loc în care nu este bine. Mă rog ca Dumnezeu să o ierte. Să o ierte că a făcut acest gest. Am înțeles de ce. Era nefericită. Și n-a mai putut duce această nefericire, fiind o fire depresivă. Această nefericire se accentua, nimeni nu a ajutat-o să iasă la lumină. Era la-ndemâna cuiva să facă lucrul ăsta. Care știa. Toată lumea știa, cei din familie știau ce vrea să facă. Și n-a ajutat-o nimeni, a mai spus Maria Dragomiroiu.

Mădălina Manole a murit în urmă cu 12 ani, chiar de ziua ei. Artista, care avea 43 de ani, devenise mamă cu un an înainte să înceteze din viață și lumea credea că este o femeie împlinită. Familia Mădălinei Manole l-a acuzat pe soțul acesteia, Petru Mircea, de moartea artistei și scandalul dintre ei a durat ani de zile.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!