Margherita de la Clejani, primele declarații după ce a fost înjunghiată cu o lamă în piept

De Unica.ro, pe

Margherita de la Clejani a fost una dintre cele două tinere înjunghiate în piept în seara zilei de 17 august 2022, într-o zonă centrală din București. Un bărbat necunoscut, aflat pe o trotinetă electrică închiriată, le-a atacat cu o lamă.

Margherita de la Clejani, primele declarații după ce a fost înjunghiată cu o lamă în piept

„Nu am fost înțepată cu o lamă. Am fost înjunghiată, fraților, în zona inimii, de un bărbat pe care eu îl bănuiesc a fi criminal în serie, pentru că nu sunt singura atacată, și care este încă în libertate. Am fost înjunghiată în inimă. Este omenesc să greșim, dar este diabolic să insistăm în greșeală, de aceea lecțiile importante ale lumii m-au făcut să înțeleg chestiunile rațiunii. Bineînțeles, am fost consiliată de numeroși psihologi, psihiatri, specialiști extraordinari, cărora le mulțumesc din toată inima mea, care este ușor afectată”, a declarat Margherita, potrivit Spynews.

„Nu sunt singura atacată și este încă în libertate. Nu a fost prins. Acum vreau să vorbesc despre problema răului. Platourile moralei sunt, de obicei, înconjurate de dealuri, iar pe dealuri vom găsi drumuri, multe dintre ele foarte înșelătoare. Forma generală a sofismului drumului alunecos este cum nu se poate mai simplă: de la droguri, foamete, crime, cutremure, boli, mii de oameni fără viitor, vieți tinere pierdute inutil, copii orfani, bătrâni murind în moduri îngrozitoare”, a mai declarat solista.

Margherita de la ClejaniIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 6)

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Fulgy și Viorica de la Clejani, șocați după ce Margherita a fost înjunghiată de un bărbat necunoscut

Citește și: Cum arată obiectul ascuțit cu care au fost înjunghiate Margherita de la Clejani și încă o tânără

Pe 20 iunie 2022, Margherita a fost condamnată definitiv de judecătorii Curții de Apel București pentru accidentul provocat în 2020, în timp ce se afla sub influența drogurilor. Pe 23 mai 2020, Margherita a lovit o mașină pe bulevardul Gheorghe Șincai din Sectorul 4 București. După investigații, polițiștii au stabilit că tânăra se afla sub influența substanțelor interzise.

„Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând: În baza art.396 alin.1, 2 și 10 C.p.p. raportat la art.61 C.p., condamnă pe inculpata Manole Myriam-Margareta la pedeapsa de 40.000 de lei amendă penală (200 zile amendă x 200 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influență alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art.336 alin.2 C.p. (fapta din 23.05.2020)”, se arată în decizia instanței, potrivit Spynews.

Margherita nu mai are voie să se urce la volan timp de trei ani.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!