Magdalena, fosta concurentă a show-ului „Casa iubirii”, a decis să rupă tăcerea și să vorbească deschis despre relația ei cu Neamțu, care s-a încheiat recent. Invitată în emisiunea „Culisele iubirii”, moderată de Bianca Comănici, tânăra a dezvăluit detalii necunoscute despre motivele care au dus la despărțire și despre comportamentul partenerului său după ce au părăsit emisiunea.
Cuprins
Cuprins
Magdalena de la „Casa Iubirii”, adevărul despre despărțirea de Neamțu
În fața camerelor, totul părea desprins dintr-un basm, însă Magdalena susține că realitatea era cu totul alta. Deși Neamțu publica des videoclipuri cu ea pe TikTok, în viața reală, comunicarea dintre ei era aproape inexistentă.
„Sincer, n-a fost adevărat ceea ce ați văzut voi. Adică lucrurile nu au stat chiar așa cum ați văzut. Am lăsat să pară povestea asta frumoasă. Și de asta am ales să vin să zic varianta mea. După ce am ieșit din casă, mi-a dat mesaj, am început să vorbim, apoi a început să mă sune și trebuia să vină în februarie acasă”, a declarat Magdalena.
Când Neamțu a anunțat că nu mai vine în România, Magdalena a decis să facă ea pasul și să meargă în Germania, dar nu doar pentru el. A profitat de ocazie pentru a-și vizita prietena Silvia și familia sa, care locuiau acolo.
În ciuda efortului de a-l vedea, lucrurile nu au decurs așa cum și-ar fi dorit.
„Înainte să vin în Germania cu vreo trei zile, m-a sunat, a zis că hai că vin eu să te iau de la aeroport. Am stat cu el. În ziua aceea am zis hai să ieșim mai mult pe afară, să vedem cum ne înțelegem una alta și am petrecut ziua împreună”, a povestit ea în emisiunea de la Kanal D.
Momentul în care Neamțu și-a schimbat comportamentul
Totuși, după acest scurt moment petrecut împreună, Neamțu a început să se distanțeze. Magdalena a remarcat că, deși acesta continua să posteze despre cât de fericit este pe rețelele de socializare, în viața reală nu o căuta cu zilele.
„Nu cred că i-am scris în săptămâna în care n-a răspuns. Cred că i-am scris fix când s-a făcut o săptămână tot. Fii asumat, nu știu ce. Adică nu mă lăsa. Măcar spune-mi să ștergem TikTok-uri, să ștergem astea, că eu nu stau să mă afișez cu cineva dacă nu-i nimic”, a mărturisit ea pentru emisiunea „Culisele iubirii”.
Citește și: David Pușcaș, dezvăluiri despre examenul de BAC. Ce notă a luat fiul adoptiv al Luminiței Anghel la examen
Atitudinea lui Neamțu după despărțire a fost cea care a rănit-o cel mai mult. Magdalena a fost surprinsă de modul în care acesta a continuat să alimenteze iluzia unei relații perfecte în online, în timp ce în privat nu mai comunica deloc cu ea.
„Dar după ce am venit, s-a schimbat radical. Da, pentru că noi nu prea mai vorbeam, dar în schimb, postările cu mine răspundeau la comentarii, făceau live-uri că abia aștept să mă căsătoresc, să fac copii, să avem copii până la 30 de ani, să ne mutăm împreună. Dar mie niciodată nu-mi spunea lucrurile astea în față, le spunea doar pe TikTok”, a adăugat ea.
Povestea Magdalenei este una care atrage atenția asupra diferenței dintre viața reală și cea expusă în mediul online. Ea a recunoscut că a fost dezamăgită să descopere că a fost folosită pentru imagine, mai ales că investise sentimente reale în această relație.
Sursă foto: Captură video, TikTok
Ultima modificare iulie 23, 2026 1:40 pm