Lavinia Pîrva, mesaj emoționant de ziua lui fiului ei și al lui Ștefan Bănică Jr. Alexandru a împlinit 7 ani: „Am învățat și am crescut împreună”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lavinia Pîrva a publicat un mesaj emoționant de ziua fiului ei și al lui Ștefan Bănică Jr. Alexandru împlinește astăzi, 13 mai, frumoasa vârstă de 7 ani. Vedeta a postat un mesaj lung în care vorbește despre experiența de a fi mamă.

Lavinia Pîrva, despre cum a schimbat-o experiența de a fi mamă

Fiul Laviniei Pîrva și a lui Ștefan Bănică Jr. a împlinit 7 ani, ocazie cu care vedeta a vorbit despre transformarea vieții sale când a devenit mamă și despre legătura specială pe care oare cu Alexandru, băiețelul ei.

Ea spune că ziua de 13 mai este cea mai importantă din viața ei, pentru că este ziua în care a devenit mamă. 

Citește și: Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr., apariție rară în Mykonos, Grecia. Cum arată vedeta după ce a slăbit considerabil

Vedeta și-a adus aminte de vorbele mamei sale, care i-a spus că atunci când va avea copii, va avea o grijă care o va urmări toată iată. 

„13 mai este, pentru mine, cea mai importantă zi din viața mea. Este ziua în care l-am adus pe lume pe Alexandru. Astăzi mi-am amintit de cuvintele mamei mele: „Când vei fi mamă, vei avea o grijă care te va urmări toată viața, oriunde te-ai afla și indiferent în ce punct al vieții vei fi.” Atunci nu înțelegeam cu adevărat ce voia să spună, pentru că sunt lucruri în viață pe care nu le poți înțelege decât trăindu-le.

Citește și: Cum și-a pierdut Ștefan Bănică Jr. fratele. Actrița Alexandra Velniciuc a văzut tragedia: „S-a auzit o bubuitură cumplită!”

Doar în clipa în care ai venit pe lume am înțeles cu toată ființa mea ce înseamnă iubirea unei mame. Este grija aceea care nu doarme niciodată, protecția aceea pe care probabil doar o mamă o poate înțelege cu adevărat. Dar merită totul… pentru că este iubirea supremă. Bucuria supremă. Totul se simte la cea mai mare intensitate. Este o iubire pe care nu aș fi avut cum să o cunosc fără tine”, a scris Lavinia Pîrva pe Instagram.

„Cea mai puternică echipă”

Lavinia Pîrva spune datorită fiului ei a descoperit sentimente noi și că a crescut și s-a dezvoltat alături de copilul ei. 

Ea i-a mulțumit lui Alexandru că a ales-o să îi fie mamă și i-a urat sănătate, fericire, iubire și înțelepciune, transmițându-i toată dragostea ei și a lui Ștefan Bănică Jr. 

„Datorită ție am descoperit în mine lucruri despre care nu credeam că există și sentimente pe care nu credeam că este posibil să le trăiesc. Astăzi împlinești 7 ani… cei mai importanți și mai transformatori ani pentru tine, dar și pentru mine. Pentru că am învățat și am crescut împreună și am făcut echipă…. cea mai frumoasă și puternică echipă!

Îți mulțumim că ne-ai ales pe noi să îți fim părinți. Te iubim cu toată ființa noastră, iar cea mai mare dorință este să fii bine, sănătos, fericit, iubit și înțelept. La mulți ani, soarele nostru!”, a scris soția lui Ștefan Bănică Jr. pe Instagram. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton