Pe Radu Itu (30 de ani) publicul îl știe din “Survivor România 2022”. A făcut parte din echipa Faimoșilor, dar după câteva accidentări, a părăsit competiția.
Radu este de profesie pălărier. Are un atelier unde confecționează pălării în diverse stiluri, modele și cu diferite povești. Fostul Faimos trăiește și o frumoasă poveste de dragoste cu iubita sa, Ana Capsali, fiica jurnalistului Iulian Capsali. Ana este designer vestimentar și stilist și are o relație cu Radu din 2019.
Noi am stat de vorbă cu Radu Itu și ne-a dezvăluit, în exclusivitate, câteva lucruri inedite despre pasiunea lui pentru pălării, despre experiența Survivor și, bineînțeles, despre povestea lui de iubire cu Ana și planurile lor de viitor.
Pentru mine, Survivor a fost cel mai intens show la care am participat până acum. Mi-a plăcut enorm de mult, m-am redescoperit. Nu credeam că va fi atât de dificil și că drumul meu va fi atât de scurt, dar știți vorba aia: planurile de acasă nu se pupă cu cele din târg. Credeam că o să îmi fie mai ușor antrenându-mă de acasă cu foamea, așa că am slăbit înainte de competiție 8 kg, iar pe lângă slăbit am donat și sânge. Nu-mi pare rău, a fost decizia mea și din greșeli învățăm.
Cât despre accidentare, am făcut două întinderi, nu am mai putut intra pe traseu, iar oamenii de acasă m-au taxat, e normal, nu puteau să voteze o mână moartă. Acolo dacă te accidentezi, sunt slabe șanse să te refaci în acele condiții.
Au existat, probabil, și momente mai neplăcute în timpul competiției, momente pe care telespectatorii nu le văd la TV. Ne poți împărtăși un astfel de moment?
Wow, dar câte momente neplăcute au existat acolo! Primul moment care îmi vine în minte este a patra zi din competiție: eram înfometat și anemic, stăteam întins pe nisip, m-am ridicat dintr-o dată și pur și simplu am văzut negru în fața ochilor și am leșinat. Nu doar mie mi s-a întâmplat, doar că în cazul meu, până să vina camerele eram deja lucid și nu au apucat să imortalizeze momentul. Celelalte momente rămân doar pentru mine și ceilalți colegi. Au fost fel de fel de momente dificile sau jenante.
Să ne așteptăm să te mai vedem în astfel de reality show-uri?
Da, de ce nu? Aș mai încerca și altele, iar acum pot spune că am experiență, știu cu ce se mănâncă astfel de show-uri. Am făcut o vârstă minunată, sunt tânăr, am toată viața înainte. Dacă voi mai fi chemat în astfel de competiții, cu siguranță mi-ar plăcea să trec prin noi încercări, să testez, să pătrund în necunoscut.
Îți place mai mult în atelierul tău unde prind contur pălăriile sau sub lumina reflectoarelor?
Hmm, grea întrebare. Iubesc să petrec timpul în atelierul meu, să creez, să fiu eu cu mine, acolo îmi transpun toate gândurile și ideile în pălării. Acum, după ce am părăsit emisiunea, simt nevoia să fac câteva pălării inspirate din insulă și tot ce s-a întâmplat acolo. Cât despre lumina reflectoarelor, recunosc, îmi place să primesc atenție.
„Pălăria este un accesoriu clasic, nemuritor și completează absolut orice ținută.”
Povestește-ne puțin despre pasiunea ta pentru pălării.
Pasiunea pentru pălării a început ca o joacă. Îmi plăcea enorm să port pălării. În 2017 am fost într-o vacanță exotică unde, explorând, am dat de un pălărier și atelierul său și m-am îndrăgostit. Când m-am întors în țară mă gândeam doar la asta, și așa au început demersurile în descoperirea și cultivarea acestei meserii. Am stat pe lângă meșteșugari, am acumulat, și prin forțe proprii, exersând mult, am reușit să fac pălării ca un maestru. Apoi, am pus bazele brand-ului meu.
Ce înseamnă acest accesoriu pentru tine?
Acest accesoriu pentru mine înseamnă respect. Este un accesoriu clasic, nemuritor și completează absolut orice ținută. Încă din secolele trecute, pălăria a fost considerată un accesoriu elegant, care denotă clasă și distincție. Eu, spre exemplu, mă simt incomplet dacă ies din casă fără să am capul acoperit de o pălărie.
Cât a costat cea mai scumpă pălărie pe care ai vândut-o?
Hmm, cred că a fost în jur de 600 de euro. Procesul de creație și producție este costisitor și îndelungat, calitativ, și bineînțeles sunt făcute din suflet. Pentru România este un preț destul de mare, de aceea mă axez mai mult pe piața internațională.
Ce designeri de pălării internaționali te inspiră?
Sunt câțiva designeri internaționali pe care îi apreciez, dar pe mine mă inspiră lumea înconjurătoare, trăirile mele.
În funcție de ce criterii asortăm pălăria cu ținuta?
Pălăria o asortăm în funcție de stilul care ne reprezintă, în funcție de proporții, culori și nu în ultimul rând, de material. O pălărie de panama cu siguranță va fi purtată în sezonul cald, alături de o ținută în concordanță. Un lucru important pentru ca o pălărie să vina impecabil este faptul că aceasta trebuie să fie aleasă în funcție de forma feței.
Ce greșeli fac cel mai adesea oamenii când aleg să poarte pălării?
Cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când își aleg singuri o pălărie sunt: dimensiunea incorectă și felul în care se așază pălăria pe cap. Pălăria nu se poartă niciodată pe creștetul capului spre spate.
Ar trebui alese pălăriile în funcție de fizionomia și forma feței?
Absolut, chiar și în funcție de înălțime. Spre exemplu, o persoană scundă nu va arăta bine purtând o pălărie cu borurile mari sau o persoană înaltă purtând o pălărie cu calotă foarte înaltă.
„Da, eu și Ana ne gândim ca în acest an să facem pasul cel mare”
Cum merge relația cu Ana? Aveți această pasiune comună pentru modă și ce altceva vă mai leagă?
Relația cu Ana merge super bine, ne tachinăm mult, așa ne ținem departe de monotonie. În afară de pasiunea pentru modă, restul lucrurilor care ne leagă sunt profunde: stilul de viață, principiile, credințele etc. Suntem pe aceeași lungime de undă și evoluăm împreună zi de zi. Totodată, diferențele se completează perfect, respectăm natural rolul bărbatului și rolul femeii, lucru ce ne salvează din orice.
Cum a început povestea voastră de dragoste?
Avem o poveste frumoasă. A început într-un supermarket, a început exact cum ar trebui să înceapă o poveste de dragoste ca la carte, treptat, dar intens. Ne iubim și asta este cel mai important.
Și ca planuri de viitor, când vă gândiți să faceți pasul cel mare?
Atunci când eram la Survivor mă gândeam în fiecare zi la ea și la faptul că vreau să îmi petrec restul vieții lângă ea. Știu asta de mult, de aceea i-am cerut mâna acum 2 ani. Da, ne gândim ca în acest an să facem pasul cel mare. Nu l-am făcut până acum deoarece avem familii mari și prieteni mulți, iar restricțiile impuse de pandemie ne-au împiedicat. După acest pas, ne-ar plăcea să ne mutăm din țară pentru că în afară sunt mai multe oportunități în domeniul nostru.