Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
În timp ce Maria Marinescu şi Bianca Brad suferă de dorul partenerilor lor de viaţă, care ispăşesc pedepse cu închisoarea în alte ţări din cauza problemelor cu legea, o altă vedetă s-ar putea afla în aceeaşi situaţie.
Este vorba despre Sanda Ladoşi, al cărei soţ a fost reţinut la începutul lunii pentru evaziune fiscală şi aşteaptă decizia magistraţilor. Pentru a scăpa de un trecut asemănător, şi Andreea Spătaru, a fugit cu iubitul ei, Sorin – certat cu legea din România, în „ţara tuturor posibilităţilor”.
Bianca Brad trece printr-o perioadă de coşmar, după ce Aurel Frăţilă, tatăl copilului ei, a fost extrădat în Statele Unite ale Americii, unde ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea, pentru trafic de arme, în cea mai dură puşcărie din lume. Aurel Frăţilă (41 de ani) este acuzat că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane, care pot fi montate şi pe aparate civile, dar şi militare. Astfel, Aurel Frăţilă a intrat în atenţia autorităţilor judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, având în vedere afacerile derulate de român prin firmele sale.