Delia, la un pas de tragedie în timpul unei vacanțe: „Era să cad de pe munte!”

.

Delia a fost la un pas de moarte pe când se afla într-o vacanță în Austria. Artista este cunoscută pentru spiritul ei aventurier și pentru pasiunea pentru călătoriile în locuri care mai de care mai exotice și fascinante, dar de data aceasta vedeta a trecut printr-un moment de cumpănă. Delia s-a aflat la un pas de tragedie din cauza unei decizii de a se abate de la un traseu care trebuia respectat cu strictețe.

Citeşte și: De ce afecțiune suferă Delia? Provoacă anxietate, furie sau chiar stări de panică

Din dorința de a fotografia frumusețile care o înconjurau, Delia s-a abătut de la traseul original și a realizat că nu se mai poate întoarce în locul unde se afla grupul care o insoțea.

„Era să cad de pe munte. Eram în Austria, m-am abătut de la traseu. I-am zis lui Răzvan să urcăm până într-o zonă de stânci. Am zis că pozele ar arăta foarte bine dacă m-aș duce mai aproape, deși era în afara zonei de traseu. Era cu foarte multe pietre, nu mi-am dat seama la urcare cât e de nasol, nu am mai putut să cobor. Nu puteam nici să stau în picioare. A fost puțină panică, a fost dubios, îmi făceam tot felul de scenarii”, a spus Delia, în cadrul unui interviu, potrivit Antena Stars.

Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI

În cele din urmă, artista a reușit să reajungă la cei care o așteptau, dar a tras o sperietură zdravănă și, cu siguranță, a învățat o lecție importantă din această experiență.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton