Fosta vedetă de televiziune își dedică timpul proiectelor educaționale. Astfel, Dana Războiu, prin asociația pe care a fondat-o, „Nație prin Educație“, organizează cea de-a doua ediție a celei mai importante competiții de robotică din România, adresată tinerilor pasionați de tehnologie, care reunește peste 1200 de elevi de liceu, 300 de mentori (profesori și parteneri ai programului) și 200 de voluntari.
Zilele acestea, tinerii care formează nu mai puțin de 90 de echipe din toată țara se pregătesc pentru primele etape demonstrative care vor începe pe 17 februarie la Cluj, urmate de orașele Iași, Timișoara și București.
Gândit ca un proiect unic, care mizează pe munca în echipă, pe susținerea noii generații, pe valorificarea într-un stil original a cunoștințelor de matematică, IT, fizică și tehnică, acest proiect educațional încurajează tinerii să construiască un robot de la zero, din piesele primite, cărora li se adaugă și cele proiectate și obținute la imprimate 3D. Robotul trebuie să execute cu acuratețe diverse comenzi, iar proiectanții lucrează în echipă pentru ca rezultatul să fie cât mai bun. „Copiii sunt în stadiul în care au terminat de proiectat robotul, au construit mare parte din el, iar acum îl perfecționează. Robotul este ca un organism viu, cum îmi place mie să spun. Mie mi se pare că are viață, pentru că atunci când intri cu el în competiție îți dai seama ce nu funcționează la el și îi mai schimbi o inimă, un plămân, un picior, o roată, ceva din interior. Abia pe teren, în această etapă a concursului, îți dai seama ce nu merge bine și poți îmbunătăți la el, ca să fie perfect pentru faza finală din București”, spune Dana Războiu.
Echipa câștigătoare va concura la Campionatul Mondial de Robotică din SUA unde, spune Dana, sunt prezenți reprezentanți ai universităților de top și ai unor companii de renume ca NASA sau Boeing pentru a recruta viitori specialiști. În prezent, România este a treia țară ca număr de echipe FIRST Tech Challenge, după SUA și China. Evenimentul din America este cu atât mai important cu cât tema de anul acesta, după cum spun și copiii, este foarte grea, mai dificilă decât cea de anul trecut.