Cum se simte Diana Gureșoaie după ce s-a rănit grav la un picior. „Urmează o recuperare grea”

De Unica.ro, pe

Diana Gureșoaie a fost internată de urgență în spital, după ce, la începutul lunii august, s-a rănit grav la unul dintre picioare. Tânăra a încercat să spargă unul dintre geamurile de la balconul locuinței sale pentru a intra în imobil fără cheia pe care o pierduse, astfel provocându-și o plagă adâncă. Inițial, medicii s-au temut că piciorul Dianei va trebui amputat.

Cum se simte Diana Gureșoaie după ce s-a rănit grav la un picior. „Urmează o recuperare grea”

„Sunt externată. Urmează o recuperare grea, dar am scăpat. Off. Promit că mă cumințesc, de tot!”, a declarat Diana în această dimineață, pe Instagram.

„Sunt bine, sau măcar spre bine. Nu au fost complicații până acum, să sperăm că nu o să fie nici din momentul ăsta. Ce a fost mai greu a trecut. Vă mulțumesc mult pentru mesaje și pentru tot. Nu se amputează niciun picior, nu se întâmplă nimic. A fost o plagă adâncă, însă totul este în regulă”, a mai declarat ieri, tot în mediul online.

Zilele trecute, tânăra a mai trecut printr-o experiență neplăcută. Aflată într-un restaurant din nordul Capitalei, Diana a fost atacată de o femeie. Ulterior, tânăra a depus plângere, în prezent așteptând ca justiția „să-și facă treaba”.

„Mi se pare incredibil ca o femeie, o doamnă, dacă o putem numi așa, apropiată de vârstă mamei mele, să ia un scaun și să-mi dea cu el mișelește pe la spate. (…) Am acționat în autoapărare și nu o să-mi cer scuze pentru asta. E instinctul supraviețuirii. Orice act al meu, ulterior faptelor ei (tentativă de omor), acolo se încadrează”, a declarat Diana Gureșoaie, pentru Spynews.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Anamaria Prodan, declarații în lacrimi despre aventurile lui Laurențiu Reghecampf: „Mințea cu seninătate”

Citește și: Când s-au despărțit, de fapt, Theo Rose și Alex Leonte. Nea Mărin: „Pentru mine e un șoc”

Citește și: Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău, schimb dur de replici la telefon. Fiii cuplului sunt în vacanță în Spania cu familia afaceristului

„Am fost amenințată că nu mă pot duce la poliție, din cauza faptului că am antecedente penale. Eu știu că justiția se aplică pentru fiecare în parte, nu se ține cont de trecutul victimei, într-un asemenea caz! (…) Adevărul este următorul: indiferent dacă am fi avut un conflict verbal anterior, indiferent dacă am amprenta fetei de la secția 19, asta nu înseamnă că nu am fost agresată fizic, emoțional și verbal! Să-și facă justiția treaba. Aș vrea ca motivarea să fie cum a fost în trecut: exemplu public”, a mai spus.

În trecut, Diana Gureșoaie a fost implicată într-un dosar de prostituție. Tânăra a fost acuzată că „asigura” mai mulți milionari cu fete pe care le cunoștea în cluburi.

Diana GureșoaieIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 8)

În 2015, peste 60 de tinere au fost aduse cu escortă la secția 19 din București, pentru a da cu subsemnatul într-un dosar de prostituție și proxenetism. Fiind considerată capul rețelei, Diana a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!