Claudiu Bleonț (60 ani) a decis să se mute în Munții Apuseni și să candideze la primărie. Deși vrea să se implice mai mult în comunitate, acesta a precizat că nu va renunța la actorie.
Bleonț s-a mutat odată cu apariția virusului SARS-CoV-2 în România, în comuna clujeană Beliș. Îi place atât de mult în acel loc și este atât de îndrăgostit de Apuseni, încât a decis să facă ceva mai mult și să candideze la primărie.
„M-am mutat de câteva luni în Beliș, fiind în Apuseni de 55 de ani, de la 5 ani m-a purtat tata prin Apuseni. Tatăl meu a fost îndrăgostit de Apuseni și mi-a transmis și mie dragostea. Destinul m-a dus acolo, mi-am făcut buletin și pandemia m-a făcut să zic că, dacă tot rămân aici, să încerc să fac ceva, nu numai scena și teatrul, ci să fac ceva ca și gospodar în comuna în care locuiesc. Da, candidez la Primăria Beliș. Din 15 martie sunt în Beliș, am venit până în București și deseară mă întorc acasă, în Beliș”, a declarat actorul pentru Monitorul de Cluj.
„Demersul meu nu este în primul rând politic, ci uman. Vreau să-mi fac curat în curte, o curte de 206 kilometri pătrați, aia e casa mea. În măsura în care oamenii înțeleg, o să vedem dacă ne combinăm politic. Pentru mine, ca actor, care trăiesc pentru oameni și datorită unor oameni, autori, sunt pe scenă pentru oameni”, a mai spus Claudiu Bleonț.
„Eu vin și îmi expun proiectele, dacă oamenii aleg altceva, e ok. Eu o să insist pe proiectele pe care le avem cu echipa noastră și rămân în Beliș indiferent de rezultat. Cine o să iasă, să fie un primar bun, să facă ceva în Beliș și în Apuseni. Eu sunt deja în poziția de sătean, sunt implicat în administrație. Cred că în anii aceștia trebuie să existe o implicare civică din partea tuturor”, a explicat el.