Cele mai „tari” declaraţii ale vedetelor în 2013

De Unica.ro, pe

Şocante, amuzante sau înduioşătoare, aceste declaraţii ale vedetelor au făcut înconjurul lumii anul acesta. Iată cine a spus „lucruri trăznite” şi cine şi-a dovedit inteligenţa în 2013!
Cum se face că Kanye West primeşte un disc de aur de câte ori se poartă ca un idiot iar eu ma aleg cu un nou dosar penal de câte ori mă port ca o idioată?„, s-a întrebat Lindsay Lohan într-un interviu TV, referindu-se la toate problemele cu legea pe care le-a avut în ultimii ani.
Nu mă simt mai puţin femeie. Mă simt mai puternică fiindcă am luat o decizie care nu îmi diminuează în niciun fel feminintatea„, a declarat Angelina Jolie despre operaţia de îndepărtare a sânilor. Ea a jotărât să sufere intervenţia după ce mai multe femei din familia ei, inclusiv mama, au suferit de cancer la sân, o formă care se moşteneşte genetic.
Cred că mie mi-a stat mai bine„, a scris Robin Williams pe Twitter unde a postat şi imaginea de mai jos. Se refera la rochia cu imprimeu floral purtată de Kim Kardashian pe covorul roşu când era însărcinată.
Cele mai "tari" declaraţii ale vedetelor în 2013
Filmul mi se pare minunat. Singura greşeală a fost că m-au ales pe mine să joc în el„, a declarat Jennifer Lawrence când a fost întrebată ce părere are despre „Hunger Games”. Simpatica actriţă a făcut o mulţime de delcaraţii haioase anul acesta. Întrebată ce a conţinut geanta pe care a purtat-o la gala Oscar, ea a răspuns: „Bomboane, migdale, telefonul, ciocolată şi iar bomboane„.
Are un rol mic în film. Joacă un zombie care este împuşcat. Nu ştiu ce spune asta despre mine ca părinte„, a spus Brad Pitt despre apariţia fiului său, Maddox, în filmul „World War Z”.
Toată viaţa am crezut că sunt la fel de deştept ca femeile. Apoi s-au născut copiii şi mi-am dat seama că m-am înşelat amarnic„, a declarat Ben Affleck, întrebat ce a ănvăţat de la copiii lui, două fete şi un băiat.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro