Era talentat și știa să te pună în valoare printr-o ținută! Stephan Pelger a îmbrăcat multe vedete din showbiz, ba chiar și pe Prima Doamnă. Deși era încântat că lucrează pentru Carmen Iohannis, designerul avea și o mâhnire.
Pelger nu era deloc mulțumit când își vedea creațiile scurtate de soția lui Klaus Iohannis. Cu timpul colaborarea lor a devenit de domeniul trecutului.
Stephan Pelger: „Este o doamnă simpatică, glumeață, dar are o problemă cu lungimile fustelor”
„I-am creat o grămadă de rochii pe care ea le-a modificat și le-a scurtat; asta este problema Primei Doamne, pe care eu o stimez, pentru că este o doamnă simpatică, glumeață, dar are o problemă cu lungimile fustelor; pe toate și le-a scurtat singură. Și când mi-am văzut creațiile scurtate la un nivel nepotrivit, am fost destul de dezamăgit.
Fiecare face ce vrea cu ținutele, dar dacă tot angajezi un stilist, un designer, ca să-ți facă ținutele, măcar ține cont de ceea ce ți se spune”, povestea Stephan Pelger în emisiunea „La cină”.
Monica Tatoiu, despre Carmen Iohannis: „Nu vrea să învețe”
Și Monica Tatoiu și-a arătat dezamăgirea pentru felul în care Carmen Iohannis se îmbracă în vizitele oficiale.
„Greșeala soției președintelui este că nu ascultă și nu vrea să învețe. De asta se face de râs ea, dar problema e că ne face și pe noi de râs. Eu pot să umblu și în pielea goală pe stradă, sunt pe persoană fizică. Ea nu poate să o facă, pentru că e soția președintelui României. Ea e ca un timbru care se lipește de toată țara”, a spus fosta femeie de afaceri, conform Fanatik.ro.
Vedeta și-ar fi dorit ca Prima doamnă să se implice în organizațiile caritabile și să să ia parte la mai multe programe. Acest lucru nu s-a întâmplat însă.
” Îi place ei să fie Primă doamnă. Ca să vă dați seama cât e de lașă… Când președintele a avut o casă la București, a refuzat să plece din cuibușorul de la Sibiu și să-și asume rolul de parteneră a președintelui. Ea putea să meargă în școli, să participe la programe, asta ar trebui să facă, pentru că ea se plimbă pe banii noștri.
Ce-a făcut, în schimb, pentru banii plătiți de oameni? N-a făcut nimic! Soția unui lider trebuie să se implice în organizații caritabile, să facă ceva. Nu a făcut nimic. E o rușine!”, a mai spus Tatoiu.
„De ce l-a pus pe președinte să cheltuie o groază să se ducă în weekend-uri la Sibiu?”
Monica Tatoiu crede că soția lui Klaus Iohannis putea face multe, dar a ales să stea la Sibiu și să nu se implice. “E o rușine pentru noi, profesorii, că eu încă mă consider profesoară. Să fi fost eu soția președintelui, aveam nu știu câte programe pentru copii de la sate, să îi învățăm limba engleză, de exemplu. Nu a făcut absolut nimic. O să se calculeze la un moment dat cât a cheltuit România cu ea. De ce n-a venit la București?
De ce l-a pus pe președinte să cheltuie o groază să se ducă în weekend-uri la Sibiu? A fost lașă! Ca să vii aici, dacă n-ai nimic de spus, te faci de râs! Atunci a preferat să stea acolo în provincie, să se urce într-un avion de lux și să-și facă plăcerile fără niciun respect pentru țara care o plătește”, spune Tatoiu pentru aceeași publicație.