Ce salariu a avut Gabriela Firea ca primar al Capitalei

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Miercuri, 03 februarie 2021, 17:52

Gabriela Firea (48 de ani) și-a început cariera în jurnalism în 1990, 22 ani mai târziu făcând tranziția către o carieră politică. Timp de patru ani, fosta jurnalistă a ocupat funcția de primar al Capitalei, iar recent a dezvăluit ce salariu a avut.

Ce salariu a avut Gabriela Firea ca primar al Capitalei?

Din 29 octombrie 2020, senatoarea nu mai este primar al Bucureștiului. În urma alegerilor, învingător a ieșit Nicușor Dan, fondator și fost președinte al partidului Uniunea Salvați România (USR).

Deși a pierdut alegerile, Gabriela Firea continuă să facă parte din Partidul Social Democrat (PSD). Invitată în platoul emisiunii lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3, Subiectiv, Gabriela Firea a discutat situația sistemului medical din România.

Ce salariu a avut Gabriela Firea ca primar al Capitalei

L-a criticat pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, iar la un moment dat, venind vorba despre veniturile lui Dacian Cioloș, fost prim-ministru, fondator și președinte al partidului Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), Gabriela Firea a declarat că acesta ar câștiga lunar și 30 de mii de euro.

În acest context, fosta jurnalistă a dezvăluit ce salariu a avut ea în timpul în care a fost primar al Capitalei. „13.000 de lei pe lună. Atenție, de lei, nu de euro. Atât am avut!”, a declarat senatoarea.

Ce avere are Gabriela Firea?

Potrivit Adevărul, Gabriela Firea și soțul ei, politicianul Florentin Pandele (59 de ani), au patru terenuri, toate în județul Ilfov.

Dintre acestea, cel mai mare are 60.000 de metri pătrați și este o moștenire din 1991, arată declarațiile de avere.

Cuplu a avut și un teren în Voluntari, dar l-a vândut pentru suma de 41.000 de euro. Aceștia dețin o casă de 240 de mp în Ilfov și un autoturism Mercedes Benz.

Aceeași sursă scrie că fostul primar are bijuterii din platină, aur alb și galben, ceasuri, inele, coliere, brățări și cercei în valoare totală de 130.000 de euro.

De asemenea, tot potrivit declarației de avere, Gabriela Firea mai deține tablouri și alte obiecte de artă în valoare de 110.000 de euro.

Foto: Facebook

Citește și:

Copiii Andrei și ai lui Cătălin Măruță au COVID-19. Cum se simt David și Eva?

Ce soție frumoasă are Mihai Rait Dragomir! Ana este cu 14 ani mai tânără decât actorul

Cum a reacționat Radu Vâlcan când a aflat sexul celui de-al treilea copil?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro