Ariana Grande, în lacrimi la Gala Billboard VIDEO

De Oana Savin pe
Ariana Grande a izbucnit în lacrimi la Gala Billboard, în timp ce ținea discursul de mulțumire după ce a primit premiul „Femeia Anului”. Artista a afirmat că a avut un an excelent pe plan muzical, însă unul de coșmar pe plan personal.

Este ceva foarte special. Mi se pare și mai interesant pentru că acesta a fost unul dintre cei mai buni ani ai carierei mele, dar în același timp și unul dintre cei mai grei din viața mea”, a declarat Ariana.

Totodată, cântăreața a spus că viața ei personală este un haos de când a murit fostul ei iubit, Mac Miller, dar și după despărțirea de logodnicul ei, Pete Davidson.

Mulți, când am primit acest premiu, probabil s-au gândit: Femeia Anului, un artist aflat pe culmile succesului, sigur are situația sub control, are tot ce și-ar putea dori. E adevărat, însă în viața personală habar nu am ce fac. Așa că da, a fost un an controversat”, a mai declarat Grande.

În timpul Galei, Ariana Grande a interpretat noul ei single, „thank u, next”, o piesă ce spune povestea artistei cu foștii ei iubiți. Videoclipul acestei piese a strâns, în primele 24 de ore de la lansare peste 50 milioane de vizualizări pe Youtube.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO