Andreea Bănică i-a făcut o urare aparte Andreei Bălan, după cununia artistei cu Victor Cornea: „Ți-am urat prima dată”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Andreea Bănică (47 ani) i-a făcut o urare aparte colegei sale de breaslă, Andreea Bălan (41 ani), care s-a căsătorit civil luni, 20 aprilie, cu jucătorul de tenis Victor Cornea (32 ani). Cântăreața i-a scris câteva cuvinte miresei, însă mesajul ei a fost considerat nepotrivit de internauți.

Andreea Bănică, urare aparte pentru Andreea Bălan

Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil în secret, în cadrul unei ceremonii restrânse, fiind înconjurați de familie și prietenii apropiați. La scurt timp după eveniment, artista a distribuit câteva imagini de la starea civilă pe rețelele sociale, moment în care internauții, precum și numeroase vedete, le-au transmis gândurile lor bune. Însă, din aceste mesaje pline de urări a ieșit în evidență cel al Andreei Bănică, care a amintit de prima căsnicie a vedetei cu George Burcea.

„Fericire multă, armonie, iubire, înțelegere! Casă de piatra ți-am urat prima data și nu a fost să fie. Organizează masa aia bună și venim cu darul”, i-a scris Andreea Bănică colegei sale.

Răspunsul Andreei Bălan nu s-a lăsat mult așteptat: „Merci din inimaaa daaa, abia aștept, ești sufletul petrecerii”. Artista pare să nu se fi lăsat afectată de amintirea căsniciei sale eșuate, concentrându-se asupra prezentului și a fericirii trăite alături de Victor Cornea.

Andreea Bălan și George Burcea s-au căsătorit în anul 2017, nunta având loc odată cu botezul mezinei lor, Clara. Atunci, artista a purtat mai multe rochii de mireasă. Mariajul acestora s-a încheiat însă în 2020.

Citește și: Cum a răspuns Dan Alexa când a fost întrebat de Mara Bănică despre Andreea Popescu

Citește și: Andreea Sasu a fost internată de Philipp Plein într-un spital din Monte Carlo: „Ne lipsești mai mult decât pot exprima cuvintele”

Andreea Bălan, detalii despre nunta cu Victor Cornea

Deși au ales să facă cununia civilă pe 20 aprilie, Andreea Bălan și Victor Cornea se vor căsători religios pe 10 mai, moment în care vor petrece alături de sute de invitați.

Atunci, artista va purta trei rochii de mireasă, evenimentul având loc într-un local de lux din Buftea.

„Nunta mea cu Victor știți deja că este pe data de 10 mai. O să îmbrac trei rochii de mireasă la nunta mea. Mai avem multe de pus la punct. Mai avem niște detalii, dar o să ne ocupăm abia după concertul meu de la Sala Palatului. Nu avem timp de lună de miere, dacă mă întrebați asta, pentru că el este ocupat cu competițiile mari care se desfășoară. Este în plin sezon. Vor urma cele mai mari turnee. Probabil la finalul anului, în decembrie, când Victor este liber vom pleca undeva. Atunci va fi luna noastră de miere. Însă noi am fost în multe vacanțe până acum. De pildă, după Sala Palatului o să plecăm într-o vacanță de schi”, a declarat Andreea Bălan pentru Viva.

Citește și: Motivul invocat de Codruța Filip în cazul divorțului de Valentin Sanfira. Ce a declarat artista la notar

Citește și: Marele absent de la cununia civilă a Andreei Bălan și Victor Cornea. Cine nu a fost alături de artistă, în una din cele mai importante zile din viața ei

La cununia civilă, artista a purtat o rochie mini, albă, strânsă pe corp, în timp ce Victor Cornea a optat pentru un costum albastru și o cămașă albă. Fiicele Andreei, Ella și Clara, au purtat rochițe mov.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la cununia civilă a Andreei Bălan

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare aprilie 21, 2026 1:33 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale