Câți bani primește lunar Andreea Bălan de la George Burcea pentru creșterea fetițelor. „Nu mă așteptam să mă ajute!”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 15 septembrie 2022, 13:59

Andreea Bălan (38 de ani) și George Burcea (34 de ani) s-au despărțit în urmă cu doi ani, în primăvara anului 2020, după un mariaj de câteva luni. Relația lor de cuplu a durat timp de 4 ani. Andreea și George sunt părinții a două fetițe – Ella Maya (5 ani) și Clara Maria (3 ani).

Divorțul dintre actor și cântăreață s-a finalizat la doi ani după depunerea actelor, pe 3 martie 2022.

Da, a venit decizia domnului judecător și este una pozitivă, așa cum mă și așteptăm. Divorțul este din culpă comună, iar custodia copiilor nu este exclusivă, așa cum cealaltă parte a cerut, ci comună, dar bineînțeles cu domiciliul la mamă, așa cum este normal pentru minore.

Eu și avocații ne așteptăm să fie o decizie favorabilă, căci în proces am adus doar argumente pe care le-am putut susține. Nu am mințit niciodată cu nimic și nu am încercat să ducem instanța pe piste false. Dumnezeu este sus și mi-a văzut dragostea către copii și sinceritatea mea că om. Mereu am spus și am demonstrat că sunt un tată bun și capabil să am grijă de copiii mei, așa cum am avut și până la separarea de mama acestora.

Acum, cu această decizie, voi fi mult mai liniștit, împlinit și fericit pentru a-mi putea face treaba bine la filmele pe care le am și la nopțile pe care le voi petrece cu Lăpticii mei (n.r. – așa le alintă el pe fetițe) – mărturisea George Burcea, la scurt timp după pronunțarea oficială a divorțului.

Andreea Bălan a dezvăluit recent care este pensia alimentară primită de la fostul soț pentru creșterea celor două fetițe. Artista spune că timp de doi ani cât a durat procesul divorțului nu a primit niciun ajutor financiar din partea lui Burcea.

Câți bani primește lunar Andreea Bălan de la George Burcea pentru creșterea fetițelor. "Nu mă așteptam să mă ajute!"Icon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 7)
Câți bani primește lunar Andreea Bălan de la George Burcea pentru creșterea fetițelor.
Andreea Bălan și cele două fetițe – Ella și Clara

Nu m-am așteptat (n.r. să mă ajute). Din momentul în care ne-am despărțit nu m-am așteptat să facă gesturi sau… nu, am luat-o pe drumuri separate. Doar că nu trebuie să mă aștept eu să facă ceva, doar că este tatăl… Din punct de vedere financiar pensia alimentară pe care mi-o virează lunar este 499. Împreună. Asta este pensia pe care mi-o virează din martie, de când s-a terminat și s-a dat sentința.

Și până în martie nu a virat niciun ban timp de doi ani cât a existat procesul. Dar nu-i nicio problemă. Bine că are mami – a declarat Andreea Bălan pentru fanatik.ro.

Citeşte şi: Cu ce se ocupă Toni Grecu acum, după retragerea de pe micile ecrane

Citeşte şi: Kate Middleton și Meghan Markle au purtat bijuterii-tribut în onoarea Reginei Elisabeta a II-a. Cum arată accesoriile și care este povestea lor

Citeşte şi: Cu ce bijuterii va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a. Colecția Majestății Sale conține peste 300 de piese rare

Citeşte şi: Cum arăta Camilla Parker-Bowles în tinerețe. Fotografii de colecție cu Regina consoartă a Regatului Unit

Între Andreea și George, relația s-a răcit complet, dar actorul este implicat, într-o oarecare măsură în viața fetițelor.

Am vorbit foarte puțin despre viața personală, despre tatăl copiilor mei și despre divorț, pentru că am considerat că trebuie să existe respect față de Ella și Clara, ca ele să nu găsească mai târziu, online, tot felul de reportaje, articole și lucruri neadevărate. Din păcate, situația nu a fost la fel din cealaltă parte, de aceea nu există absolut nicio relație cu tatăl fetelor. Pur și simplu vine și ia fetele în weekendurile 1 și 3, conform sentinței, și atât.

Este prezent în viața lor atât cât se poate și își dorește, în rest eu și mama ne ocupăm de creșterea și educația lor, din toate punctele de vedere. Cine mă cunoaște și apreciază nu crede tot ce se scrie. Atâta vreme cât eu sunt împăcată cu mine și știu unde și cum și cât am greșit nu trebuie să mă justific – a spus cântăreața, acum câteva săptămâni, pe YouTube.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!