Anca Serea, dezvăluiri intime din dormitor: „Avem o saltea de calitate și un pat rezistent”

De Mădălina Manole pe
Anca Serea a abordat pe blogul său un subiect destul de intim. Fosta prezentatoare de televiziune a vorbit deschis despre viața sexuală în condițiile unei case pline de copii.

Anca Serea și Adi Sînă se pregătesc să devină părinți, din nou. Cei doi au o familie numeroasă și toată lumea se întreabă cum reușesc să aibă intimitate, mai ales că locuiesc într-o casă cu cinci copii: „Casa noastră este plină cu mulți copii voioși (..) însa acest lucru nu înseamnă că trebuie să dispară momentele intime din dormitorul părinților”, – își începe Anca Serea destăinuirea.

„Pentru că au vârste diferite, respectiv și programe de somn diferite, devine o reală provocare ca eu și Adi să găsim puțin timp pentru noi doi. (…) Încerc, pe cât posibil, să îmi „aglomerez” doar câteva zile pe săptămână, pentru ca apoi să mă pot bucura alături de cei dragi de mai mult timp liber. (…) Pentru noi, fie după ce adorm copiii, fie dimineța devreme, reușim să ne întâlnim în dormitor.” – a continuat Anca Serea seria mărturisirilor intime.

Anca Serea a povestit că, în plus de toate acestea, are un secret pe care-l pune în practică destul de des: „Cel puțin o dată la două luni plecăm împreună în afara orașului, dar avem și mini-vacanțe unde nu suntem însoțiți de copii. Cred că aceste mici escapade din cotidian ajută tare mult viața noastră de soț și soție, de părinți.”

Anca Serea și Adi Sînă au reușit să-și educe copiii astfel încât să le respecte intimitatea: „Odată ce cresc (copiii) și înțeleg anumite noțiuni, îi învățăm ce înseamnă o ușă închisă și că trebuie să respecte spațiul personal (nu doar pe al nostru, ci și pe al fraților lor). (…) Păstrăm cât mai multă liniște în momentele intime. Avem o saltea de calitate și un pat rezistent (..). Uneori mai pornim televizorul sau puțină muzică pentru a avea un fundal ambiental care să ne ajute nu doar la eliminarea oricărui sunet suspicios, ci și la crearea unei atmosfere plăcute între noi.” – a explicat Anca Serea pe blogul său.

Vezi mai multe imagini cu Anca Serea, Adi Sînă și copiii în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia