Adela Popescu, noi detalii despre al treilea fiu: „Seamănă cu tatăl”

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Joi, 15 iulie 2021, 15:19

Adela Popescu (34 de ani) și Radu Vâlcan (44 de ani) au devenit părinți pentru a treia oară pe 11 iulie 2021. Prezentatoarea TV a dat naștere unui fiu. Cuplul mai are împreună doi băieți, Alexandru (5 ani) și Andrei (2 ani).

Adela Popescu, noi detalii despre al treilea fiu: „Seamănă cu tatăl”

„În timp ce nășteam era atât de dureros încât mă întrebam ce a fost în capul meu. Cum e mintea asta selectivă, cum uită ce o doare, încât eu am uitat cum a fost la ceilalți și de data asta am mai făcut unul și am ales să nasc tot natural. (…)

Nu știm cu cine seamănă, copilul a fost mare, dacă e să mă iau după mărime, seamănă cu tatăl, pentru că s-a născut cu 3 kg și 620 de grame. (…) Tată e ăla care-l crește. (…) Ideea e că m-am culcat cea mai liniștită, pentru că era una dintre cele mai liniștite seri, nu aveam nici contracții, nu mă durea nimic.

Adela Popescu, noi detalii despre al treilea fiu: „Seamănă cu tatăl”

Spre 6 dimineața am simțit contracția pe care deja o știu că e de naștere. Am zis că nu-mi sperii soțul… Primul lucru pe care l-am făcut, am sunat-o pe mama lui să vină spre noi că nasc. I-am dat un mesaj mamei și i-am spus că se apropie, apoi am făcut un duș, m-am aranjat și m-am dus să-l trezesc cu mare grijă, să nu-l sperii. (…)

Era foarte, foarte emoționant, înțeleg. Chiar înainte să plecăm i-am spus: «Dacă vrei să conduc eu, înțeleg că ești într-o situație delicată, pot să o fac». «El a zis că: Nu, nu». (…) După am ajuns la spital. Per total, travaliul a fost destul de scurt. În 3 ore și ceva am născut.

Citește și:

Cum l-a cucerit Adela Popescu pe Radu Vâlcan. „Am fost simpli colegi”

Adela Popescu a vorbit despre temerile sale înainte de a treia naștere

Cum se pregătește Adela Popescu pentru viața cu trei copii: „Momentan, îmi pare o utopie, dar ne vom strădui

Numai că, mi s-a făcut repede puțină epidurală, pentru că la a treia naștere e posibil să o ratezi, cantitatea a fost destul de mică că poate naști și s-a dus, practic, efectul, și eu aveam dureri de 100% și contracții puternice numai că bebelușul nu cobora..

Nu mai puteam să primesc nici epidurala. Chiar, sincer, a fost o agonie. Dar, pentru că am făcut tot ce trebuie, până la urmă, a ieșit victorios, mare. (…) Copilul e bine”, a declarat Adela Popescu cu umor la Vorbește Lumea.

Cum au reacționat fiii cei mari ai Adelei

„Am vorbit ieri cu ăia mici pe video. Andrei era foarte supărat, nervos, cumva bebe nana, papa, abia aștept să-l bat, să nu uite care-i e locul. Alexandru era foarte bucuros și singura întrebare a fost: «Burtă mai ai? Deci acum o să poți să ne iei și pe noi în brațe?». Sărăcuțul, el e mai sensibil, primul”, a mai spus Adela.

Invitat de curând în podcastul lui Mihai Morar (39 de ani), Fain & Simplu, Radu a dezvăluit că a plâns când Adela l-a născut pe Alexandru. „Când Adela era în travaliu, am plâns. A fost în travaliu 12 ore la prima sarcină. Am plâns pentru că o auzeam pe ea, prin ce dureri trecea.

De fapt, așa a fost la ambii copii. Din cauza unei probleme pe care o are la spate, practic, sarcinile îi apăsau pe nervul sciatic. Durerile erau cumplite, așa că am plâns de față cu toți. A urlat ore. Mai tăcea, iar urla. A trecut prin două nașteri naturale și vrea și a treia să fie la fel.

La Andrei, travaliul a durat 5 ore, dar durerea a fost mai mare, pentru că efectiv a născut pe viu, fără ca epidurala să-și facă efectul. Acum suntem pe final de sarcină, deja are contracții foarte dureroase. Ne-am dorit al treilea copil, l-am planificat”, a povestit Radu Vâlcan.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!