Beauty: Cum îţi faci tunsoarea perfectă în funcţie de forma feţei?

De Lumea Femeilor pe 19 martie 2013

Când te hotărăşti să-ţi schimbi tunsoarea, trebuie să iei în considerare, în primul rând, forma feţei. Alte considerente pe care nu trebuie să le treci cu vederea sunt tipul şi textura firului de păr. Iată cum să faci alegerea potrivită
Prietenele ţi-au spus că ai faţa rotundă, dar ţie ţi se pare că este mai degrabă pătrată… Dacă nici până acum nu eşti sigură care este forma feţei tale, atunci iată o metodă ştiinţifică, cu care n-ai cum să dai greş.
Aşază-te în faţa oglinzii şi, cu ajutorul unei rulete, măsoară, pe rând, şi notează-ţi următoarele dimensiuni:

Cum să calculezi

1 Măsoară distanţa dintre pomeţi.
2 Măsoară distanţa dintre punctele maxime ale mandibulei.
3 Măsoară-ţi fruntea, pornind de la punctul unde se unesc sprâncenele până la linia părului.
4 Măsoară distanţa de la bărbie până la linia părului.

Rezultate

► Faţa ovală – lungimea feţei este egală cu lăţimea plus jumătate.

► Faţă pătrată – lun- gimea este egală cu lăţimea, iar distanţa dintre pomeţi este egală cu lungimea frunţii şi cu distanţa dintre punctele maxime ale mandibulei.

► Faţa rotundă – la fel ca şi în cazul feţei pătrate, lungimea este egală cu lăţimea (dimensiunile pot varia un pic, dar sunt foarte apropiate), dar bărbia este ascuţită.

► Faţa triunghiulară  – linia mandibulei este îngustă, distanţa dintre pomeţi este mare şi fruntea este lată.

DACĂ AI FAŢA OVALĂ

Eşti o norocoasă, fiindcă aceasta este considerată, de către specialişti, forma ideală. Lung sau scurt, filat sau drept… Datorită proporţiilor simetrice, poţi încerca aproape orice în materie de coafuri.
Te avantajează: tunsorile bob de orice fel, bretonul, dar şi buclele lejere.
Vedete: Jessica Alba, Monica Bellucci.

DACĂ AI FAŢA ROTUNDĂ

Dacă te încadrezi în această categorie, scopul tău este să creezi iluzia optică de alungire şi să domoleşti liniile curbe. În acest sens, trebuie să creezi cât mai puţin volum în jurul feţei.
Te avantajează: tunsorile care încadrează perfect bărbia. De asemenea, se recomandă aşa-numitele tunsori în scări, fiindcă subţiază faţa, ascunzând părţile laterale. Poţi să încerci şi tunsorile filate, care creează efectul de alungire de care ai atâta nevoie. Meşele care încadrează obrajii să fie lungi.
Evită: tot ceea ce înseamnă tunsori în linii drepte sau buclele, dacă ai părul scurt sau mediu.
Vedete: Drew Barrymore, Christina Ricci.

DACĂ AI FAŢA TRIUNGHIULARĂ

Bărbia ascuţită reprezintă punctul focal al feţei tale. Pune accent pe ochi sau pomeţi printr-un breton dat într-o parte. Lungimea părului trebuie să ajungă cel puţin la nivelul mandibulei. Dacă îţi place să porţi părul lung, cere-i stilistului tău să-ţi tundă câteva şuviţe la nivelul pomeţilor.
Evită: tunsorile scurte.
Vedete: Jennifer Lopez, Reese Whiterspoon.

DACĂ AI FAŢA PĂTRATĂ

Dacă te afli în această situaţie, ceea ce trebuie să urmăreşti este să „îndulceşti” linia mandibulei. Ţi se potrivesc de minune coafurile cu bucle, dar şi părul lung, în trepte, pornind chiar de la linia mandibulei.
Evită: tunsoarea-bob şi bretonul drept.
Vedete: Gwyneth Palthrow, Demi Moore.

Alte trucuri de succes

Dacă ai gâtul scurt, te avantajează o tunsoare scurtă sau poţi, de asemenea, să-ţi prinzi părul pentru a-ţi ascunde defectul.

O modalitate pentru a ascunde bărbia dublă este să adopţi o tunsoare în scări, care să-ţi încadreze faţa.

Părul scurt se potriveşte de minune persoanelor cu trăsături delicate şi cu maxilarul inferior bine conturat.

Tunsorile în scări îndulcesc trăsăturile feţei.

Acordă o atenţie deosebită îngrijirii părului: tunde-ţi vârfurile regulat şi aplică măşti şi tratamente în funcţie de nevoile lui.
CONCURS: In martie un IPad mini poate fi numai al tau! Intră şi căstigă!

Povestea frumoasei polițiste care dirijează circulația în Piața Victoriei din București

Povestea frumoasei polițiste care dirijează circulația în Piața Victoriei din București