Ultimele clipe din viața tânărului din Timiș ucis de colegi și îngropat în spatele casei unuia dintre ei. Ce s-a întâmplat înainte de tragedie

.

O tragedie profundă a tulburat liniștea satului Cenei din județul Timiș, după ce Alin Mario Berinde, un adolescent de 15 ani, plecat de acasă într-o plimbare obișnuită cu trotineta, nu s-a mai întors. Alarmată, familia a alertat autoritățile, iar căutările declanșate de polițiști au dus, în zorii zilei, la o descoperire devastatoare: trupul băiatului a fost găsit îngropat pe un teren din apropierea unei locuințe din sat.

Ancheta a scos rapid la iveală posibilii autori ai faptei, doi minori de 13 și 15 ani, colegi de școală ai victimei, care sunt acum în centrul investigațiilor.

Descoperirea care a schimbat cursul anchetei

Investigația a pornit după ce mama băiatului a anunțat dispariția lui. Căutările polițiștilor au luat o turnură sumbră în momentul în care au fost găsite borseta și cheile victimei aruncate într-un tufiş, pe un teren viran. Indiciile i-au condus pe anchetatori spre zona în care, sub stratul de pământ înghețat, se afla trupul băiatului. La câțiva zeci de metri se află locuința unuia dintre suspecți, un adolescent de 15 ani, coleg de clasă cu victima.

În urma verificărilor, polițiștii au ridicat doi minori, de 13 și 15 ani, bănuiți că ar fi comis fapta. Potrivit anchetei, cei doi ar fi atacat victima în seara zilei de luni, folosind obiecte tăietoare. Ulterior, împreună cu un alt adolescent de 15 ani, ar fi transportat trupul pe câmp și l-ar fi îngropat. Copiii au încercat să șteargă orice urmă, sacrificând o găină la locul faptei și lăsând-o în zăpadă pentru a crea o pistă falsă care să îi inducă în eroare pe anchetatori.

Localnicii sunt profund marcați de cele întâmplate. Unul dintre ei a spus: „Nu am crezut că poate să-l ducă capul la asta”, iar altul a sugerat că în comunitate există probleme mai vechi: „Eu am spus că de la droguri. Sunt alţii la 10 ani deja drogaţi.”

Citeşte şi: Crima din Teleorman, surprinsă de camerele de supraveghere. Mihaela a fost înmormântată sub paza poliției și a jandarmilor

Citeşte şi: O femeie din Giurgiu, ucisă de soțul cu care se afla în divorț. Gestul bărbatului după oribila crimă

Citeşte şi: Crima din comuna Beciu, județul Teleorman. Bărbatul care și-a ucis fosta parteneră încălcase ordinul de protecție când a comis crima. Dezvăluirile tatălui victimei. „De câte ori am sunat la 112!”

Ultimele clipe din viața tânărului ucis

Camerele de supraveghere din localitate l-au surprins pe adolescentul de 15 ani în timp ce se deplasa cu trotineta electrică spre casa unuia dintre prietenii săi. Imaginile reprezintă, cel mai probabil, ultimele momente în care băiatul a fost văzut în viață. La scurt timp după dispariția lui, primul care a rupt tăcerea a fost minorul de 13 ani implicat în caz. Acesta i-a spus unei rude a victimei că „Mario este mort”, mărturisire care a declanșat o nouă direcție în anchetă.

Fiind sub vârsta răspunderii penale, anchetatorii nu au putut dispune o expertiză psihiatrică asupra copilului, ci doar măsuri de supraveghere și consiliere, conform legislației în vigoare. Într-un scurt dialog cu reporterii, băiatul a refuzat să explice motivul faptei:

„Nu!”, a răspuns el când a fost întrebat dacă l-a împins cineva, iar la întrebarea „Și atunci de ce ai făcut asta?”, a spus doar: „Nu vorbesc nimic!”.

Relații tensionate și semnale ignorate

Psihologul școlii, Beatrice Măguran, a declarat pentru presa locală că observase de mai mult timp tensiuni între victimă și principalul suspect. Aceasta a explicat că cei doi avuseseră un conflict încă din vară, iar comportamentul agresorului ridica semne de întrebare. Conform declarațiilor sale, băiatul de 15 ani care este acum principal suspect manifesta tendințe de dominare și comportamente problematice în comunitate.

În contrast, victima era descrisă ca un elev inteligent, bine integrat și generos. Măguran a afirmat că băiatul obișnuia să își ajute colegii aflați în dificultate, inclusiv oferindu-le mâncare sau haine, potrivit discuțiilor avute anterior cu acesta.

„Ei au avut un conflict în această vară. Presupusul agresor lupta pentru putere aici, în Cenei. Da, mă puteam aştepta ca la un moment dat să lucrez cu el la Buziaş, la centrul de detenţie. Era tot timpul cel care era deasupra tuturor şi cognitiv era destul de dotat şi financiar era destul de bine poziţionat faţă de alţi copii. Ba chiar îi ajuta pe cei nevoiaşi, că mai îmi spunea: doamna, le-am dat câte o pizza sau le-am dat adidaşii mei”, a spus Beatrice Măguran, director adjunct CJRAE Timiș, citată de Observator News.

Reacția comunității și mărturii ale localnicilor

Locuitorii din Cenei sunt profund șocați de cele întâmplate. O mamă al cărei copil fusese coleg cu victima a povestit că nu și-ar fi imaginat vreodată o asemenea tragedie în rândul copiilor din sat.

„E fost coleg cu băiatul meu, în clasă. Suntem şocaţi. Ambii. Erau în aceeaşi clasă. Aşa ceva nu ne-am fi aşteptat” – a spus femeia.

Alți localnici au descris comportamentul suspectului principal ca fiind adesea conflictual, menționând că reacționa violent la situații minore și că era cunoscut pentru izbucnirile sale.

„Nu sunt copii cu educaţie, nu sunt copii cu creştere bună, sunt vai de capul lor” / „El era mai rău, aşa, mai scandalos. Nu îi convenea nimic, dar oricum făcea scandal. Orice îi spuneai el sărea la bătaie” – au precizat localnicii, conform aceleiași surse.

Un tânăr de 21 de ani, care ar fi asistat la agresiune fără să intervină, a fost audiat, iar anchetatorii analizează în continuare rolul său în desfășurarea evenimentelor.

Adolescentul de 15 ani considerat principalul autor a fost reținut. Minorul de 13 ani a fost internat pentru evaluare psihologică, întrucât legislația românească prevede că persoanele sub 14 ani nu răspund penal. Ceilalți doi tineri implicați au fost eliberați după audieri, însă ancheta continuă pentru stabilirea exactă a responsabilităților.

Mesajul mamei unuia dintre suspecți

Mama unuia dintre suspecți, aflată în stare de șoc, a transmis un mesaj familiei îndoliate. La întrebarea reporterului dacă îi pare rău pentru băiatul ucis, femeia a răspuns: „Normal că ne pare rău.”

Întrebată dacă are un mesaj pentru părinții victimei, aceasta a spus: „Sincere condoleanţe. Îmi pare foarte rău, au fost foarte buni prieteni.”

Foto – arhivă

Ultima modificare ianuarie 22, 2026 10:02 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale