Guvernul condus de Ilie Bolojan a lansat în dezbatere publică o ordonanță de urgență care vizează blocarea transferurilor și detașărilor între instituțiile statului, suspendarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public.
Măsurile sunt justificate prin nevoia de a reduce cheltuielile bugetare permanente și de a asigura sustenabilitatea fiscală pe termen mediu și lung.
Cuprins
- 1 Transferurile și detașările, suspendate până în 2026
- 2 Concursurile pentru posturi vacante, înghețate cu excepții limitate
- 3 Cumulul pensie-salariu, interzis în instituțiile publice
- 4 Impactul estimat și reacții din sistem
Cuprins
Transferurile și detașările, suspendate până în 2026
Conform strategiei adoptate de Executiv, în următorii doi ani va fi suspendată posibilitatea transferului funcționarilor publici între instituțiile statului, restricție care se va extinde și asupra detașărilor. Cu toate acestea, angajații care au fost deja transferați nu vor fi afectați de noile prevederi. Scopul acestei măsuri este de a consolida stabilitatea administrativă și de a preveni disfuncționalitățile în instituțiile esențiale, cum ar fi parchetele sau ministerele unde numărul detașaților este semnificativ
Potrivit proiectului de ordonanță publicat de Ministerul Muncii, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până la 31 decembrie 2026, se suspendă aplicarea articolelor 505 și 506 din Codul administrativ, care reglementează transferul și detașarea personalului între instituții. Excepție vor face doar funcțiile publice de conducere din categoria înalților funcționari publici și cazurile în care transferul este necesar pentru funcționari aflați în preaviz, conform articolului 519 alin. (9) din același cod, notează Mediafax.
Concursurile pentru posturi vacante, înghețate cu excepții limitate
Ordonanța prevede și suspendarea organizării de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante în toate instituțiile publice, indiferent de sursa de finanțare sau subordonare. Singurele excepții permise sunt pentru posturile unice, esențiale pentru funcționarea instituțiilor, și pentru concursurile deja începute, care au trecut de etapa verificării eligibilității candidaților.
În nota de fundamentare a proiectului se precizează că „ordonatorii principali de credite pot aproba ocuparea unui procent de maximum 15% din totalul posturilor vacante, în cazuri temeinic justificate, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.”
Citeşte şi: Guvernul suspendă temporar investițiile din PNRR. Ilie Bolojan: „Clarificăm proiectele care vor rămâne!”
Citeşte şi: CTP, despre criza economică din România: „Soluția e la Nicușor Dan”. Cu cine să îl schimbe pe Ilie Bolojan
Citeşte şi: Premierul Ilie Bolojan a preluat funcția de vicepremier interimar, după demisia lui Dragoș Anastasiu
Cumulul pensie-salariu, interzis în instituțiile publice
Una dintre cele mai controversate măsuri din pachetul legislativ este interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public. Conform proiectului, angajații care au primit decizie de pensionare pot continua activitatea doar dacă renunță la plata pensiei și obțin acordul anual al angajatorului. Activitatea poate fi prelungită până la vârsta de 70 de ani, dar fără posibilitatea de a încasa simultan pensia și salariul.
„Dacă trebuie să alegem între a păstra în funcție un pensionar și a oferi o șansă unui tânăr, trebuie să susținem generația care vine din urmă”- a spus Ilie Bolojan într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
Documentul oficial subliniază că „neexercitarea dreptului de a continua activitatea sau lipsa acordului angajatorului conduce la încetarea de drept a raportului de muncă sau de serviciu militar.” Măsura se aplică inclusiv angajaților din companiile și regiile de stat, dar în forma actuală nu include explicit profesorii și medicii, ceea ce lasă loc unor posibile excepții în domeniile cu deficit de personal.
Impactul estimat și reacții din sistem
Potrivit datelor citate de Profit.ro, în administrația centrală lucrează aproximativ 836.000 de persoane, dintr-un total de 1,3 milioane de angajați în sectorul public. Cei mai mulți se află în Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, MAI și MApN. Blocarea transferurilor și concursurilor va afecta direct mobilitatea personalului, iar interzicerea cumulului pensie-salariu ar putea duce la plecări masive din sistem, în special în rândul funcționarilor care au depășit vârsta de pensionare.
Foto – Hepta
Ultima modificare august 20, 2025 10:53 am