Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Miercuri, 5 iunie, de la ora 20:30, vă invităm la Fratelli Espresso Bar (str. Nicolae Golescu, nr.5) pentru un episod cu totul și cu totul special: invitatul nostru este Bogdan Naumovici, director de creație al agenției 23 Communication Ideas, parte a grupului Leo Burnett.
Câștigător de 5 ori consecutiv al titlului de Agenție a Anului în România și o dată în Europa Centrală și de Est, Bogdan Naumovici a jucat, fără doar şi poate, rolul „revoluţionarului” la Leo Burnett, făcând lucruri în publicitatea românească ce nu s-au mai făcut până atunci.
„Am ajuns cel mai bun pentru că mi-am propus să fiu cel mai bun! Nu mi-am propus să fiu brand. Mă întreba lumea, când m-am angajat, ce vreau să fac. Le-am spus: «Mă duc să fiu cel mai bun din publicitate! La cum se vede publicitatea la televizor, eu cred că stau mult mai bine decât tot ce se face acum». Şi a mai trebuit să pun un morcov în faţă, după care să alerg. A funcţionat. Morcovul ăla m-a ajutat foarte mult” Bogdan Naumovici.
Vă invităm să îi descoperiți povestea de succes, în cadrul unei discuții inspiraționale, deschise publicului.
Pentru mai multe detalii sau rezervări, ne puteți contacta la [email protected] sau 0727.929.583 (Daniel Simion).