Un medic de 98 de ani continuă să-și ajute pacienții în plină pandemie

De Raluca Vițu pe

În plină pandemie, un medic de familie din Franța, în vârstă de 98 de ani, continuă să-și trateze pacienții, chiar dacă în acest mod își riscă viața, el făcând parte dintr-o categorie vulnerabilă în fața noului coronavirus.

Christian Chenay, cel mai în vârstă doctor din Franța care încă mai profesează, vizitează săptămânal căminele de bătrâni și se implică în ajutorarea acestora, explicând că decizia sa vine pe fondul lipsei de medici de familie din Franța.

Citeşte şi: Un medic din prima linie ce trata pacienți cu coronavirus s-a sinucis

„Toată lumea este speriată, dar eu sunt precaut. Soția mea este îngrijorată că aș putea aduce virusul acasă și are  mare dreptate”, a declarat Chenay, care a fost nevoit să-și închidă temporar cabinetul din Paris, ca urmare a măsurilor anti-COVID.

„Nu pot să-i abandonez în timpul acestei pandemii. Nu s-ar descurca pe cont propriu în aceste vremuri grele. Dacă cineva s-ar infecta aici (n.r. într-un cămin) ar fi un dezastru. Am aproape 99 de ani și ar trebui să-mi reduc activitatea. Este adevărat, lucrez mai lent ca în trecut și trebuie să am mai multă grijă, dar nu-i pot abandona”, a declarat medicul Christian Chenay, potrivit bbc.com.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro