Amânarea ratelor în contextul epidemiei de coronavirus: Cine sunt beneficiarii și care sunt condițiile

De Raluca Vițu, pe

După ședința de Guvern, Florin Cîţu, ministrul finanţelor a anunţat că ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului (persoană fizică sau juridică) pentru o perioadă de la una până la nouă luni, dar durata pe care se suspendă nu va depăși data de 31.12 2020.

„Cine sunt debitorii care pot să beneficieze de această facilitate? Toţi cei care sunt persoane fizice, persoane juridice, care au calitate de împrumutat în contractele de credit. Pe ce perioadă se pot suspenda? La data intrării în vigoare, se suspendă la cererea debitorului cu până la nouă 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020. Aici am introdus încă o clarificare. Debitorul poate opta prin solicitarea transmisă creditorului să suspende obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane pe o perioadă cuprinsă între una şi 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020. De ce am făcut acest lucru? Pentru că s-ar putea să fie persoane sau companii care doresc doar să suspende pe o perioadă de una, două sau trei luni. Le-am oferit această flexibilitate”, a explicat Cîţu, potrivit digi24.ro.

Citeşte şi: INTERVIU. Ce angajați riscă să intre în șomaj tehnic pe fondul crizei COVID-19

Florin Cîţu a mai precizat că măsura îi privește doar pe cei care au fost afectați „direct sau indirect” de măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19. Cât despre solicitare, aceasta se poate face până la sfârșitul stării de urgență.

„Având în vedere că decizia Băncii Centrale Europene şi a Băncii Naţionale a României au venit în urma pandemiei de Covid-19, iar decizia băncii centrale a României se referă explicit la această pandemie, a trebuit să includem un articol care spune foarte clar: măsura prevăzută de aliniatul 1, suspendarea plăţii, se acordă doar debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia de Covid- 19”, a mai spus Florin Cîţu.

sursa foto -123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!