Rusia susține că este gata să oprească invazia „în orice moment”. Ce condiții impune Ucrainei

De Unica.ro, pe

Rusia susține că este gata să pună stop invaziei din Ucraina „în orice moment”, dar doar cu anumite condiții.

Anunțul cel nou vine în ziua în care delegația ucraineană și delegația rusă se întâlnesc pentru a treia rundă de negocieri, după cum relatează Reuters. Moscova a anunțat, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, că este gata să oprească invazia Ucrainei dacă Kievul îi îndeplinește condițiile, după cum a anunțat agenția rusească Tass.

Dmitri Peskov a spus că Ucraina ar trebui să își stabilească oficial statutul de neutralitate în mod constituțional, să recunoască Crimeea ca parte a Federației Ruse și să declare independența republicilor populare Donețk și Luhansk.

„Ei ar trebui să facă amendamente la constituția lor, care să precizeze că Ucraina respinge orice obiectiv de aderare la orice bloc”, a spus Peskov, citat de Libertatea. „Am vorbit, de asemenea, despre faptul că ar trebui să recunoască faptul că Crimeea este teritoriu rusesc și că ar trebui să recunoască Donețk și Luhansk ca state independente. Și asta e tot. Acest lucru s-ar putea opri în orice moment”.

Citește și: Gabriela Firea: „Aproape 1.000 de copii orfani din Ucraina vor ajunge în România”

Citește și: Ultimul post TV independent din Rusia, închis. Jurnaliștii, în lacrimi înainte ca Putin să închidă postul

Citește și: Zelenski, mesaj puternic pentru soldații ruși care atacă Ucraina: „Nu va exista niciun loc liniștit pe acest pământ pentru voi, cu excepția mormântului”

Citește și: Controverse după ce un politician a făcut remarci sexiste despre ucrainence: „Nici coada celui mai bun club de noapte din Brazilia nu se apropie de coada refugiaților”

Peskov a mai adăugat: „Ei (partea ucraineană) au fost informați că acest lucru poate fi oprit în orice moment”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a mai făcut referire la „denazificarea” Ucrainei, obiectivul neclar pe care Putin și subordonații săi l-au tot repetat. Totodată, nu este clar dacă Moscova are pretenția ca Ucraina să rămână doar în afara NATO, sau și în afara UE.

Rusia a atacat Ucraina din trei direcții – nord, est și sud. Armata rusă a atacat orașe precum Kiev, Harkov și portul Mariupol, declanșând cea mai mare criză a refugiațilro din Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Peskov a zis că „nu este adevărat” că cere predarea Kievului. „Noi chiar vom finaliza demilitarizarea Ucrainei”, a declarat el. „O vom termina. Dar principalul lucru este ca Ucraina să înceteze acțiunile sale militare. Ar trebui să își înceteze acțiunile militare și atunci nimeni nu va trage”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!