Terapia cranio-sacrală, blândă, dar eficientă

.

Migrenele, durerile de spate, dar şi de stomac sau problemele emoţionale pot fi tratate printr-un procedeu inovator. Terapia craniosacrala este un masaj blând, aproape imperceptibil, dar efectele pentru sănătate sunt importante.
Sistemul cranio-sacral este cel mai recent sistem fiziologic descoperit şi ţine de domeniul osteopatiei. Astfel, prin secolul al XIX-lea, s-a descoperit o mişcare ritmică a oaselor craniene. Pentru că aceasta este imperceptibilă în viaţa de zi cu zi, teoria nu a fost luată în seamă până în urmă cu aproximativ 40 de ani, când a fost demonstrată ştiinţific cu ajutorul aparatelor moderne.

Restabilirea echilibrului

„Acest ritm subtil, diferit de ritmul respirator şi de cel cardiac, este perceptibil la toate nivelurile corpului, dar îndeosebi la nivelul craniului şi al coloanei vertebrale, datorita mi_carii oaselor craniene”, spune terapeutul Paul Caradan. Uneori, exista oscilaţii, iar acestea dau naştere la tensiuni.
Lipsa de coordonare poate duce la diverse disfuncţii. Şi aici intervine specialistul care ajuta la eliberarea lor prin atingeri uşoare, facând presiuni de numai cinci grame (echivalentul unei monede de 50 bani). Astfel, se ajunge la echilibru şi la restabilirea starii de sanatate. Terapia craniosacrala este recomandată atât persoanelor care sufera de diferite afecţiuni, cât şi celor interesaţi sa-şi menţină o stare bună de sănătate.

Durata, în funcţie de afecţiune

Durata unei şedinţe variază de la un pacient la altul, în funcţie de afecţiune, de vechimea acesteia şi de alţi factori asociaţi. În medie, este de aproximativ 60 de minute, dar se poate prelungi şi până la două ore, dacă este necesar. La copii va dura mai puţin, pentru că aceştia se plictisesc repede, iar mediul în care se face masajul va trebui sa fie unul în care cei mici să se simta cât mai confortabil. Ar fi bine sa fi e unul cât mai familiar sau care sa semene mai degraba cu un loc de joacă, decât cu un cabinet medical.

Benefic bebeluşilor

Terapia cranio-sacrală este cât se poate de potrivită şi pentru nou-nascuţi – cu rezerva ca persoana care o aplică să fie foarte bine pregatită. Este benefică mai ales pentru bebeluşii nascuţi pe cale naturală, care au trecut prin presiuni majore şi al caror craniu a fost afectat, mai ales daca s-a folosit forcepsul sau alte aparate şi au aparut deformări. Tratamentul îi va ajuta atât din punct de vedere fi zic, cât şi emoţional.

Efecte de durată

„Am tratat prin terapie cranio-sacrală persoane de peste 70 de ani cu pierderi de echilibru. În urma câtorva şedinţe, nu au mai avut astfel de probleme, iar acestea nu au mai revenit după întreruperea tratamentului. La fel, mai pot menţiona cazul unui tânar care acuza de mai mult timp insomnii foarte grave, ajungând deja la o medicaţie în acest sens. Dupa primele cinci şedinţe, a început sa aibă un somn odihnitor fără ajutorul pastilelor. Mai pot aminti şi de cazul unei femei în vârsta, care nu îşi mai simţea picioarele de la genunchi în jos de câţiva ani. După terapie, totul a revenit la normal.”
INDICAŢII: migrene şi dureri de cap; dureri cronice de gât şi de spate; probleme de mişcare; scolioză; probleme ortopedice; colici; disfuncţii ale sistemului nervos; accidente traumatice ale creierului şi ale maduvei spinării; autism; dificultăţi emoţionale; dificultaţi de învăţare; oboseală cronică; depresie; probleme legate de stres şi tensiuni nervoase; disfuncţii ale mandibulei; boli neurovasculare; boli ale sistemului imunitar (imunitate scazuta, dar şi crescuta); stres posttraumatic; disfuncţii postchirurgicale.
CONTRAINDICAŢII: accidente vasculare; infarct miocardic; hipertensiune variabila şi puls neregulat; tumori; afecţiuni ale pielii; boli contagioase.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton