Studiu: A patra doză de vaccin nu este suficientă pentru a preveni infectarea cu Omicron

De Unica.ro, pe

Un studiu realizat în Israel a arătat că a patra doză de vaccin împotriva COVID-19 nu este suficientă pentru a preveni infectarea cu varianta Omicron.

Chiar dacă după ce de-a patra doză numărul de anticorpi este mai mare decât în urma administrării a trei doze, nu ajută la prevenirea infectării cu varianta Omicron, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu realizat în Israel.

Medicii de la Sheba Medical Center au administrat a patra doză într-un studiu clinic în rândul angajaților clinicii. Timp de două săptămâni de la administrare, aceștia au studiat efectele produse de vaccinul Pfizer asupra unui grup de 154 de persoane. De asemenea, au urmărit și efectele induse de vaccinul produs de Moderna asupra unui grup de 120 de persoane la o săptămână de la imunizare, potrivit adevărul.ro.

Rezultatele au fost comparate cu ale unui grup de control, care nu primise a patra doză. Voluntarii din grupul Moderna au fost vaccinați anterior cu Pfizer.

Citește și: Anamaria Prodan, reacție după acuzațiile Silvanei Peng la adresa lui Laurențiu Reghecampf

Irina Tănase, aproape de nerecunoscut după despărțirea de Liviu Dragnea

Asiana Peng, despre declarațiile mamei sale la adresa iubitei lui Laurențiu Reghecampf: „Am rămas mască”

Loredana Groza și Nick Casciaro, primele declarații despre relația lor

A patra doză de vaccin nu ar fi suficientă pentru a preveni infectarea cu Omicron

Gili Regev-Yochay, directoarea secţiei de boli infecţioase din clinica israeliană, a dezvăluit că cea de-a patra doză de vaccin a crescut numărul de anticorpi mai mult decât după doza trei.

Și premierul israelian Naftali Bennett a declarat că, potrivit studiului, la o săptămână de la administrarea celei de-a doua doze booster s-a observat o creștere de cinci ori mai mare a numărului de anticorpi.

Totuşi, probabil că acest nivel nu este suficient pentru Omicron. Ştim până acum că nivelul de anticorpi de care este nevoie pentru a obţine protecţie şi pentru a nu ne infecta cu Omicron este probabil prea ridicat pentru acest vaccin, chiar dacă vorbim despre un vaccin foarte bun, a mai spus Gili Regev-Yochay.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!