Simptomele atacului de cord silențios. Poate fi confundat cu indigestia

De Oana Savin pe
Atacul de cord poate fi silențios, simptomele sale fiind ușor confundabile cu cele ale unei indigestii. Deoarece nu are simptome acute, un astfel de infarct poate fi diagnosticat retrostectiv, când dovada este văzută pe electrocardiogramă.

Simptomele atacului de cord

Majoritatea oamenilor care suferă un infarct știu imediat că ceva este în neregulă. De obicei, ei au o durere severă în piept sau un alt disconfort tot la nivelul pieptului.

Și în timp ce durerea sau disconfortul pot fi „atipice”, sunt destul de greu de ignorat.

Alte simptome sunt transpirația rece și respirația îngreunată. Pe scurt, un atac de cord este ușor de observat.

De ce anumite infarcturi sunt „silențioase”

Anumiți oameni care suferă un infarct nu știu ce li se întâmplă de fapt și asta pentru că nu au simptome alarmante. Dar în interiorul lor, o arteră coronară este blocată de un cheag de sânge și o parte din mușchii inimii mor, fără ca victima să fie conștientă.

Cauzele infarctului silențios

Unele persoane au o toleranță crescută la durere sau pur și simplu nu au simptome notabile ce ar fi greu de ignorat pentru alții.

Anumite condiții medicale, în special diabetul și bolile de rinichi, pot afecta nervii ce conduc impulsurile dureroase, astfel că simptomele unui atac de cord sunt ignorate.

Ischemia cardiacă poate produce simptome atipice. În loc să experimenteze angine, de exemplu, pot experimenta dispnee, slăbiciune, sau simptome ne-specifice pe care majoritatea oamenilor nu le leagă de inimă. Aceste simptome atipice cu ischemie cardiacă se regăsesc în special la femei.

Unii oameni, atunci când simptomele sunt mai puțin dramatice, se pricep să ignore semnele și simptomele atacului de cord și le asociază mai degrabă cu o răceală sau cu o indigestie.

Persoanele în vârstă, în special cele peste 75 de ani, sunt predispuse la atacuri de cord silențioase.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro