(P) Alimente sănătoase pentru slăbit

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 06 mai 2016, 14:03
Primăvara simţim tot mai apăsător nevoia de a fi în formă şi de a duce un stil de viaţă echilibrat. După sărbătorile pascale, care pot pune la încercare şi cea mai puternică voinţă, următorul pas este să ne orientăm către alimente sănătoase, uşoare, care să ne ajute să dăm jos kilogramele nedorite şi să aducem un aport de nutrienţi organismului.

Tot acum este perioada în care corpul simte nevoia de minerale şi vitamine, pentru a se reface după sezonul rece. O mare parte din aceşti nutrienţi este luată din alimentaţie, însă, având un stil de viaţă agitat, haotic, nu-i mai dăm importanţa cuvenită şi uităm că sănătatea este cel mai de preţ lucru pe care îl avem.

Alimentaţia nesănătoasă şi lipsa activităţii fizice contribuie la creşterea numărului de persoane cu probleme de greutate. Din acest motiv este esenţial să înţelegem că alimentaţia sănătoasă nu trebuie să fie ocazională, ci să devină un stil de viaţă. Asta înseamnă, în primul rând, să mâncăm regulat, să nu facem excese şi să avem grijă să includem alimente din toate categoriile. Mişcarea, chiar şi dacă este uşoară, ajută organismul nu doar să arate bine, dar să şi funcţioneze bine, punând în mişcare toate procesele.

Fiind un promotor al stilului de viaţă sănătos, magazinul online www.bioportal.ro, primul supermarket eco online din România este o sursă completă pentru sănătatea întregului organism, ce adună sub aceeaşi umbrelă peste 15.000 de produse bio şi naturiste pentru menţinerea sănătăţii. Prin produse eco diversificate, www.bioportal.ro îşi propune să te ajute în drumul către o viaţă sănătoasă şi echilibrată. Vei găsi o gamă largă de produse, de la alimente bio, produse de îngrijire personală, până la remedii naturiste, toate la preţuri accesibile.

Dacă te-ai hotărât ca vara asta să-ţi schimbi viaţa în bine şi să mănânci sănătos, pe www.bioportal.ro vei găsi ajutoare de nădejde, cum ar fi uleiul de cocos, care poate fi folosit atât intern, cât şi extern şi este recunoscut pentru faptul că favorizează digestia şi împiedică depunerea grăsimilor, seminţele de chia care pot înlocui cu succes gustările nesănătoase,  cereale – recunoscute pentru beneficiile aduse aparatului digestiv sau ghimbir, stimulent digestiv şi bun pentru hidratare.

alimente pentru slabit

Magazinul www.bioportal.ro îţi pune la dispoziţie transport rapid, în maxim 24 de ore, posibilitatea verificării coletului la livrare şi garanţie 100% la produse.

 

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!