Ce spune ONU despre vaccinarea obligatorie: „Vaccinarea forţată nu este acceptabilă niciodată”

De Unica.ro, pe

Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a afirmat că procesul de vaccinare trebuie să respecte drepturile omului.

Michelle Bachelet a spus, în cadrul unui mesaj video, potrivit AFP: „În niciun caz oamenii nu trebuie să fie vaccinaţi cu forţa, chiar dacă refuzul unei persoane de a se supune unei vaccinări obligatorii poate avea consecinţe legale, de exemplu o amendă”.

Reacția ONU a venit la puțin timp după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a transmis un mesaj similar. Directorul regional OMS pentru Europa, Hans Kluge, a spus că vaccinarea obligatorie ar trebuie să fie „ultima armă” a guvernelor, când toate celelalte soluții au fost încercate.

„Vaccinarea obligatorie este o soluţie de ultimă instanţă absolută şi se aplică numai atunci când au fost epuizate toate celelalte opţiuni fezabile pentru a îmbunătăţi rata de vaccinare”, a explicat Hans Kluge, conform Politico, citat de Observator News.

Aceste reacții au venit în contextul în care Austria a decis vaccinarea obligatorie începând cu luna februarie a anului 2022. Totodată, noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, a dat de înțeles că și Germania ar putea implementa un asemenea plan.

Și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, care a spus că este necesară o discuție cu privire la posibilitatea de a implementa vaccinarea obligatorie. O astfel de decizie nu s-ar lua însă la nivelul Uniunii Europene, ci fiecare guvern în parte ar avea libertatea de a alege.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!