Deşi ne-am obişnuit să-l asociem cu cancerul, un nodul la sân nu trebuie să te sperie. Când mergi la medic, cel mai probabil vei afla că este benign.
Din fericire, 80% din femeile care au moduli la sân descoperă că aceştia sunt benigni. Totuşi, una stfel de nodul trebuie să te trimită urgent la medic pentru a afla dacă e şi cazul tău.
Cum descoperi un nodul la sân
Evident, prin autopalparea pe care trebuie să o faci periodic. Un nodul se poate simţi ca “ceva în plus”, o masă tare, cu margini bine definite, sau se poate simţi la palpare ca o zonă mai tare a sânului diferită de ţesutul din jur.
Un nodul poate sau nu să fie însoţit de o “denivelare a sânului”, înroşirea pielii, asimetrie sau secreţii.
Care sunt cauzele nodulilor la sâni
Un chist – de obicei se simte ca o boabă de strugure moale, fie oval, fie perfect rotundă, dar poate fi şi tare. Este un săculeţ plin cu lichid şi apare la femeile între 30 şi 50 de ani, dispărând după menopauză. Dacă nu este dureros sau foarte mar enu necesită tratament. Se formează atunci când canalele galactofore se “înfundă” şi se dilată,c olectând lichid. Fibroadenomul – este tare, uşor elastic, cu margini bine definite. Se mişcă sub piele când îl strângi între degete şi de obicei nu e dureros. În mod normal nu necesită tratament, dar trebuie ţinut sub observaţie. Apare la adolescente şi femei tinere, sub 30 de ani. Cauzele nu sunt cunoscute, dar cel mai probabil sunt hormonale. Sânul fibrochistic – ţesutul mamar se simte îngroşat, plin de noduli mici, la ambii sâni. Peste jumătate din femei se confruntp cu aşa ceva la un moment dat, astfel că unii medici nu mai consideră sânul fibrochistic o boală, ci o modificare normală. Dacă nu există dureri, iar nodulii sunt mici nu este nevoie de tratament. Lipomul – este un depozit de grăsime situat între piele şi muşchi. Nu e o boală sânului şi poate apărea oriunde pe corp. Un lipom este moale, cu textură de cocă, nedureros şi de obicei de vede cu ochiul liber. Apare cel mai adesea la persoanele de vârstă mijlocie. Mastita – Este o infecţie a sânului şi apare în general la femeile care alăptează, dar este posibilă la orice vârstă. Sânul este umflat, roşu, sensibil la atingere. Nu uita! Deşi mic, riscul ca un nodul să fie canceros există totuşi. De aceea trebuie să consulţi medicul de câte ori descoperi noduli sau alte modificări la nivelul sânului.
Foto: Thinkstock