Medicamente cu ranitidină, oprite de la vânzare

De Oana Savin pe
Ranitidina ar putea fi scoasă de la vânzare. După ce sute de medicamente au fost oprite de la vânzare în ultimii ani, cea mai recentă decizie vizează unul dintre cele mai utilizate tratamente pentru diverse afecțiuni digestive: ranitidina.

Potrivit Digi 24, în ultimele zile s-a vorbit despre retragerea de pe piață a ranitidinei și de asemenea au apărut unele clarificări în privința paracetamolului.

În ceea ce privește ranitidina, însă în 2018 Comisia Europeană, prin Agenția Europeană a Medicamentului, a pus problema apariției în cadrul procesului de fabricație al unor substanțe active, al unor impurități cu risc potențial cancerigen. Mai multe clase de medicamente au fost analizate, iar în vara anului trecut a fost vorba de o altă clasă de medicamente, utilizate în hipertensiunea arterială. Și acolo s-a vorbit de retrageri de medicamente, pe baza identificării în procesele de fabricație ale substanței active a acestor impurități”, a declarat Ana Cuprariu, purtător de cuvânt al Agenției Medicamentului.

S-a decis atunci că toate procesele de fabricație ale substanțelor active, care stau la baza medicamentelor finite, să fie luate în evaluare. Și iată că, la evaluarea procesului de fabricație pentru substanța activă din ranitidină s-au identificat impurități într-o cantitate care nu poate fi acceptată. Pe piață există tratamente alternative disponibile”, a precizat aceasta.

Paracetamolul ar putea fi declarat cancerigen

Paracetamolul ar putea fi declarat cancerigen în California. Până în prezent au fost efectuate peste 130 de studii, unele identificând o legătură între acest analgezic și apariția cancerului, în timp ce altele nu. Așadar, părerile sunt împărțite printre specialiștii de peste Ocean.

În timp ce unii specialiști susțin că o astfel de decizie ar fi una pripită, alții spun că paracetamolul poate favoriza apariția cancerului la rinichi sau ficat.

În România, din anul 2014 până la finalul anului 2019 au fost retrase de pe piață aproape 100 de medicamente.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro