Țările în care au ajuns loturile de vaccin AstraZeneca cu probleme

De Unica.ro, pe
Mai multe țări au decis suspendarea vaccinării cu serul AstraZeneca, după ce au fost raportate mai multe efecte secundare severe.

Prima țară care a hotărât acest lucru a fost Austria, după ce o persoană a fost diagnosticată cu tromboză multiplă și a murit, iar alta a fost internată cu embolie pulmonară. Agenția Europeană a Medicamentului a studiat cazurile semnalate de mai multe state și a recomandat continuarea administrării serului de la AstraZeneca, pe motiv că momentan nu există dovezi care să semnaleze riscul unei coagulări sanguine mai puternice în cazul persoanelor vaccinate.

Lotul de vaccinuri AstraZeneca ABV5300 a fost livrat deja în 17 țări din Uniunea Europeană și cuprinde 1 milion de doze de vaccin. Mai multe țări au suspendat ulterior lotul ca măsură de precauție. Statele care au primit doze din acest lot sunt: Austria, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Franța, Grecia, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Spania, Suedia. Așadar, România nu se află pe listă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a oferit și el declarații cu privire la acest lot la Antena 3, declarațiile lui fiind preluate de Mediafax și Digi24: „Este vorba de un lot de vaccin de la AstraZeneca asupra căruia există această suspiciune că ar fi potențial legat de apariția unor cazuri de persoane vaccinate care au dezvoltat într-o perioadă de zece zile de la vaccinare fenomene trombotice, apariția unor cheaguri de sânge. Agenția Europeană a Medicamentului a analizat aceste cazuri și a stabilit la acest moment că nu ar fi un indiciu în ceea ce privește relația de cauzalitate”.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!