Ce trebuie să ştii înainte să reutilizezi o sticlă de plastic

De Diana Zagrean pe

Vara ai nevoie de hidratare şi precis ai păstrat o sticlă de jumătate de litru la birou, cu care iţi dozezi apa de peste zi. Ei bine, sticlele de apă din plastic pot fi cu adevărat periculoase. Vezi ce trebuie să ştii înainte să reutilizezi o sticlă de plastic.
 

Ce fel de sticlă de plastic foloseşti?

Specialiştii americani au realizat o serie de studii care arată că materialul din care este făcută o sticlă diferă de la un producător la altul.
Unele sticle de plastic, cum ar fi cele pe care le cumpărăm de la magazin cu apă plată sau minerală, nu sunt recomandate pentru reutilizare.
Plasticul din care sunt făcute este mai subţire şi, în timp, pot apărea fisuri microscopice şi spaţii între particulele de plastic. Acestea se umplu cu bacterii, care se înmulţesc exagerat dacă apa este menţinută la temepratura camerei.

Spală sticla de apă înainte să o foloseşti din nou!

Multă lume crede că dacă o sticlă este folosită doar pentru apă, ea nu trebuie spălată.
De fapt, acele bacterii care se adună din aer, din saliva care intră în contact cu buza sticlei şi din pâlnii sau alte obiecte care intră în contact cu apa mutată dintr-un recipient în altul se lipesc de microfisuri, de striurile de pe gâtul sticlei şi în gropiţele de pe fundul recipientului.
Acolo, ele se înmulţesc şi pot cauza boli grave, mai ales infecţii intestinale severe.

Ce poţi să păţeşti dacă nu speli sticla de plastic?

Infecţiile cu bacterii intestinale pot cauza febră, greaţă, vomă, diaree, care, netratate, pot duce la complicaţii mai grave.
Sticlele din plastic special, care rezistă la temperaturi înalte şi pot fi spălate în maşina de spălat vase, sau puse la fiert la microunde nu sunt scutite de bacterii.
Dacă sunt spălate numai cu apă călduţă şi nu sunt dezinfectate, acestea pot fi la fel de periculoase ca cele de unică folosinţă.

Ce să faci ca să nu te îmbolnăveşti?

Specialiştii şi medicii deopotrivă recomandă folosirea sticlelor şi termosurilor din oţel inoxidabil, care se pot spăla cu apă fiartă, pentru dezinfectare.
Dacă vrei neapărat să refoloseşti o sticlă de plastic obişnuită, ea trebuie spălată bine înainte de fiecare utilizare, cu apă şi detergent, eventual dezinfectată şi spălată din nou.
Sursa foto femeie sticlă apă: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro