Învineţirea ţesuturilor atunci când nu te-ai lovit poate să fie semnul unei boli serioase. Vezi ce înseamnă dacă îţi apar vânătăi din senin.
Îmbătrâneşti
Înaintarea în vârstă înseamnă tot mai puţin colagen în pielea ta şi un ţesut mai subţire înseamnă că nu trebuie să te loveşti foarte tare ca să te învineţeşti.
Persoanele de peste 60 de ani observă cel mai bine acest aspect al îmbătrânirii, deoarece după menopauză, pielea femeilor pierde şi mia mult din textura ină şi elasticitate.
Stai mult la soare
Arsurile solare dese îţi subţiază şi ele pielea. Cu alte cuvinte, dacă ai iubit soarele toaă viaţa şi ai pielea foarte albă, dar nu ai aplicat loţiuni şi creme de protecţie, rişti să te învineţeşti foarte uşor mai târziu.
Iei aspirină regulat
Ca orice medicament care subţiază sângele, aspirina împiedică plachetele din sânge să îl coaguleze. Astfel, dacă iei regulat aspirină, s-ar putea să nu fie nevoie să te loveşti ca să te trezeşti dimineaţa cu vânătăi.
Oricine are pielea foarte albă, persoanele cu pistrui şi ochi deschişi la culoare, cei care au vene varicoase, capilare vizibile prin piele şi care se înroşesc de la orice, au şanse mari să se învineţească din orice lovitură.
Pielea sensibilă şi venele expuse de pielea subţire fac ca orice mic accident să lase vânătăi mari şi urâte.
Suferi de vasculită
Acest nume este dat mai multor afecţiuni asemănătoare, care presupun inflamarea vaselor capilare din corp.
Nu se ştie dacă este o boală autoimună, dacă are legătură cu unele afecţiuni ale ficatului, sau dacă are alte cauze, dar face ca vasele de sânge să se umfle şi să crape în diferite locuri.
Indiferent dacă bei şi fumezi, sau doar ai o alimentaţie lipsită de vitamina C, această carenţă îţi poate provoca vânătăi inexplicabile.
Lipsa de vitamina C înseamnă şi o producţie scăzută de colagen, ceea ce duce la piele fragilă şi avse care se sparg uşor.
Sursa foto femeie vânătaie: Shutterstock
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.