Ce boală ai, în funcţie de cum te doare capul

De Diana Zagrean, pe

Durerile de cap pot fi foarte diferite ca intensitate, localizare, cauză. Vezi ce boală ai, în funcţie de cum te doare capul.
 

Dureri de cap cauzate de sinuzită

Sinusurile sunt nişte cavităţi din interiorul craniului tău, umplute cu aer. Atunci când ele sunt astupate de o infecţie, se umflă şi provoacă dureri de cap groaznice, stare generală proastă, îţi curge nasul, faci febră şi ai sensibilitate la lumină şi la atingere în zona feţei şi capului. Dacă ai astfel de dureri, nu te obosi să vindeci durerea de cap cu medicamente, ci tratează cauza durerii, adică sinuzita. În cazul alergiilor, trebuie tratată alergia şi inflamaţia cauzată de reacţia alergică, nu durerea simplă, care este doar o urmare a inflamării sinusurilor.

Durerea de trigemen (cluster)

Se spune că sunt cele mai intense dureri care există, în afară de naşterea naturală. Durerea de trigemen nu este pe deplin înţeleasă, dar se pare că are legătură cu glanda din interiorul creierului, numită hipotalamus. Aceasta se activează în timpul durerilor acute, care par să pornească din tâmplă şi ajung până în spatele ochiului. De fapt, se pare că glanda trimite, dintr-un motiv necunoscut, impulsuri nervoase prin nervul trigemen. Terapia cu oxigen ajută destul de mulţi pacienţi cu dureri dese de trigemen, dar în cazurile rare se apelează chiar şi la operaţii.

Migrena

Poate cele mai temute dureri de cap, migrenele sunt aproape în totalitate resimţite de femei. Durerea acută declanşată în tâmplă este adesea asociată cu greaţă, flashuri luminoase în ochi, tensiune arterială crescută şi încetinirea procesului digestiv (care face ca medicamentele să nu-şi facă efectul prea rapid). Migrena durează între câteva minute şi câteva zile şi este cauzată de vasele umflate de sânge de pe creier, care efectiv îl apasă prea tare.

Dureri de cap cauzate de sevraj

Dacă tocmai te-ai lăsat de cafea, ţigări, sucuri de tip cola, sau droguri, s-ar putea să ai parte de nişte dureri de cap difuze şi enervante, asociate cu nervozitate excesivă, dificultate în concentrare, somnolenţă, etc.
Vasele de sânge de pe creier erau obişnuite cu un anumit flux şi tensiune, ajutate de cofeină, nicotină, sau alte substanţe excitante. Dacă tai brusc doza de cofeină, creierul se va umfla un pic si durerea de cap te va face sensibil la stimuli şi nervos.

Mahmureala

Durerile de cap de după o noapte de beţie sunt destul de cunoscute multora. Ceea ce puţini ştiu este faptul că mahmureala este, în mare parte, deshidratare, la care se adaugă regrete pentru acţiunile din seara precedentă, greaţă, sensibilitate la lumină, etc.
O aspirină după mult alcool poate cauza deteriorarea ţesuturilor din interiorul intestinelor, aşa că se recomandă leacuri mai puţin toxice, cum ar fi o masă sănătoasă cu ceva carne în ea, hidratare intensivă şi odihnă.
Sursa foto: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro