Cancerul cerebral: Care sunt simptomele unei tumori pe creier

De Diana Zagrean pe

Simptome în caz de cancer la creier

Durerea de cap este una din principalele smptome în cazul apariţiei unei tumori cerebrale. Dar totul depinde foarte mult de tipul de cancer care afectează creierul, locul în care creşte tumoarea şi stadiul în care se află boala.
Durerile de cap recurente, însoţite de vărsături, probleme ale vederii, vedere dublă sau înceţoşată, alternanţe în auz (auzi sunetele prea tare, apoi nu mai auzi bine, pe parcursul unei zile obişnuite), dificultăţi în vorbire, amorţeli, furnicături în braţe şi picioare, slăbiciune generală asociată cu aceste simptome, convulsii.
Există şi un set de simptome mai puţin întâlnite, dar care pot fi şi ele un semn al apariţiei unei tumori canceroase sau nu pe cortexul cerebral: somnolenţă, modificări de personalitate, alterarea bruscă a memoriei, crize epileptice.

Tipuri de tumori pe creier

Prima împărţire a tumorilor cerebrale se referă la tipul celulelor: beningne (necanceroase, dar tot foarte periculoase dacă cresc mult, sau în zone unde dau simptome ca convulsiile, împiedicarea vorbirii, etc) şi maligne.
Cancerul pe creier poate fi şi el primar (anumite tipuri de cancer atacă doar creierul, nu şi alte organe) şi secundar (metastaze pe creier ale altui tip de cancer).
Doar o treime din tumorile primare pe creier sunt maligne (cancer), restul fiind beningne sau pe punctul de a deveni canceroase, în funcţie de evoluţie sau intervenţii ale medicilor.
Tumorile apar fie în ţesutul cerebral propriu-zis, în membrana care acoperă creierul (meninge), în celulele nervoase, glanda pituitară sau cea pineală, situate în mijlocul creierului.
Radiaţiile de la cuptoare cu microunde, telefoane mobile şi linii de înaltă tensiune nu pot fi încă considerate un factor de risc pentru apariţia cancerului la nivelul creierului, dar studiile nu sunt încă concludente.

Cum te protejezi de cancerele la creier

O îngrijire corespunzătoare şi controale regulate sunt cel mai bun mod de a te feri de apariţia unui cancer în stadiu avansat.
Cum multe dintre tumorile pe creier sunt cancere secundare, metastaze de la alte cancere, care se răspndesc în corp, cel mai bun sfat este un screening regulat şi analize anuale.
Cancerele care fac metastaze la creier cel ami des sunt: cancerul la sân, cancerul de colon, cancerul la rinichi, cancerul la plămâni şi melanomul.
Sursa foto: Shutterstock
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2