Predicțiile sumbre ale unui doctor cu privire la pandemie: „E nevoie de un lockdown total”

De pe Ultimul update Vineri, 13 noiembrie 2020, 10:27
Medicul și cercetătorul Octavian Jurma este de părere că fără carantină totală timp de două săptămâni, situația pandemică din România se va înrăutăți considerabil.

El a zis că nu se poate să evităm câte 100-200 de decese pe zi în condițiile în care nu se iau măsuri imediate. Mai mult, el crede că România va ajunge la 1.000 de decese pe săptămână dacă nu se vor lua măsuri.

„E nevoie de un lockdown total timp de două săptămâni în care să stăm în casele noastre pentru a ne aduna,” a zis el, conform Libertatea. „În loc să ne bucurăm de Crăciun împreună cu familia, participăm la înmormântări”.

Medicul a explicat în continuare cum s-ar putea ajunge în situația în care se vor depăși 1.000 de decese pe săptămână: „Marți, rata de mortalitate a fost de 2,6, asta înseamnă că la cele 7.300 de cazuri sunt 177 de morți. Pe baza ei se poate anticipa că din numărul de cazuri care s-au detectat astăzi, din aceste cazuri, atâtea decese vor fi în două săptămâni. Din acest calcul se va vedea că numărul de decese va continua să crească și aceasta este cea mai mare problemă cu aceste curbe. O să depășim 1.000 de decese pe săptămână. Numărul de decese va continua să crească, chiar dacă numărul de cazuri va scădea”.

Citeşte și: Italia se apropie cu pași repezi de carantina totală

Jurma a mai spus că lockdown-ul parțial din prezent este util, dar că un lockdown total ar avea și mai multe efecte pozitive: „Noi la ora aceasta nu mai putem interna oameni suficient de repede și nu îi mai putem trimite în izolare atât de repede față de cum se mișcă epidemia. În halul ăsta sunt copleșite DSP-urile. Acest lockdown parțial este foarte util pentru că mulți oameni l-au interpretat ca un lockdown total. Săptămâna aceasta este o oportunitate să escaladăm la un lockdown total, așa cum a făcut și Belgia. Așadar, carantina totală este inevitabilă”.

O altă măsură importantă de prevenție a răspândirii virusului asupra care atrage atenția medicul este purtarea măștii – nu doar în spațiile închise și pe stradă, ci și atunci când mergem în vizită la cineva – posibilitatea de a ne infecta în cadrul unei astfel de vizite fiind mai mare decât cea de a ne infecta din supermarket. „Frontul epidemic s-a mutat dincolo de spațiul public și a intrat în casele noastre”, a declarat Jurma.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro