Bolile cardiace sunt principala cauză de deces la nivel global. Când vine vorba de prevenirea lor, sunt multe mituri, de accea este bine să îți întrebi medicul, de fiecare dată când ai o nelămurire.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Mit: aspirina îți protejează inima!
Terapia cu aspirină este eficientă la anumite persoane, pentru că previne apariția unor cheaguri de sânge pe artere. Dacă ai suferit un infarct sau un accident vascular, medicul va decide dacă ai sau nu nevoie de aspirină. Nu este, însă, indicat să o iei de capul tău, pentru că îți va face mai mult rău decât bine. Cercetătorii au analizat nouă studii importante în acest sens și au constatat că aspirina nu numai că nu reduce riscul de deces prematur, ci chiar crește riscul apariției unor hemoragii care îți pot pune viața în pericol.
Mit: o inimă care bate încet este foarte slăbită
Adevărul stă exact invers. Inima este un mușchi care devine mai puternic cu exercițiu. Cu cât este mai puternică, cu atât are nevoie de mai puține bătăi, pentru a pompa sânge în corp. Specialiștii susțin că dacă ai 50 de bătăi pe minut, ai multe șanse să fii o persoană foarte sănătoasă.
Mit: o sticlă de vin pe zi îți ajută inima
Multe studii au arătat că alcoolul, consumat cu moderație, reduce riscul apariției arterosclerozei și a infarctului. Oamenii uită, însă, care este doza recomandată și tind să abuzeze. Prea mult alcool nu îți afectează doar ficatul, dar îți crește colesterolul și riscul decesului cauzat de infarct sau accident vascular.
Mit: grăsimea este dușmanul inimii
Grăsimile sunt necesare pentru o viață sănătoasă, pentru că îți dau energie, echilibrează nivelul de zahăr din sânge, menține sănătatea creierului și ajută la producția de hormoni. Numeroase studii au arătat că adevărații inamici ai inimii sunt produsele care conțin zahăr, orezul alb și pâinea albă. Dacă vrei să ai inima sănătoasă, trebuie să îți eviți grăsimile trans, care se găsesc în alimente prăjite și foarte procesate. Ar trebui, de asemenea, să eviți să prăjești uleiul, pentru că acesta devine toxic pentru organism, la temperaturi ridicate.
Mit: dacă bătăile inimii sunt normale, tensiunea este în limite normale
Nu există o legătură între bătăile inimii și tensiunea arterială. O persoană poate avea bătăile inimii regulate, dar se poate confrunta cu o tensiune arterială ridicată și invers.