Ai reumatism? Încearcă terapia cu plăcuţe de cupru

De Diana Zagrean pe 18 februarie 2014

Ai vrea să beneficiezi de acțiunile acupuncturii, dar te temi de ace? Ei bine, terapia cu plăcuțe de cupru poate fi exact ceea ce îți dorești. Ai reumatism şi te dor încheieturile? Încearcă terapia cu plăcuţe de cupru
 
Nu doare, efectul este aproape imediat şi nu există contraindicaţii. Prezintă avantajul că scapi de disconfortul provocat de înțepături. În plus, nu există pericolul infectării. Nu au contraindicații și pot fi folosite și de femeile însărcinate, pe care le ajută să scape de grețuri și de durerile de spate.

Tratament descoperit în România

Această terapie se face doar în România și a fost descoperită de doctorul timișorean Ioan Ometa. El a vrut să le aplice terapia cu acupunctură copiilor veniți la tratament, dar celor mici le era teamă de ace. Așa că medicul s-a gândit să folosească plăcuțe de aluminiu. Metoda nu a funcționat, dar când a încercat cu plăcuțe de cupru, a mers neașteptat de bine. De atunci folosește acest tratament. Kinetoterapeutul Sorin Jurcă a făcut cunoștință cu terapia cu plăcuțe de cupru ca pacient, pe când era student. De mulţi ani suferea de o amigdalită care nu răspundea la niciun tratament. După doar 10 zile de terapie cu plăcuțe de cupru, nu a mai avut probleme și boala nu a mai revenit.

Fără durere

O ședință de tratament decurge în modul următor: pacientului îi sunt aplicate plăcuțe de cupru cu ajutorul unor leucoplaste de unică folosință. Acestea sunt plasate pe meridianele energetice (ca în cazul acupuncturii), pe traiectul rădăcinilor nervoase și în zonele dureroase, în locul acelor. Trebuie repetat de câte ori bolnavul simte din nou durere dar, dacă are grijă să se ferească de factorii care îi declanșează criza (cum ar fi să ridice greutăți, expunerea la frig etc.), problemele pot să apară mai rar sau chiar să nu mai revină.
În afecțiunile reumatice, pe lângă faptul că diminuează durerile, acest tratament scade contractura musculară și crește mobilitatea pacientului. Terapia este de asemenea ideală pentru bolnavii care au și probleme gastrice, și prin urmare, nu pot suporta medicamentele antireumatice, care afectează stomacul.

EFECT IMEDIAT

Plăcuţele de cupru reduc inflamaţia, în special pe cea a nervilor periferici. În 85% din cazuri efectul este imediat, ameliorarea durerii apare după aplicare, iar aceasta se menţine în funcţie de gradul inflamaţiei. Terapia se poate aplica şi persoanelor care au şi alte boli asociate grave, cum sunt cancerul sau cardiopatia, precum şi pacienţilor în vârstă sau femeilor însărcinate. Pentru rezultate mai bune, terapia cu plăcuțe de cupru se asociază cu alte metode, de exemplu terapia cu ventuze, termoterapia cu infraroșu, electroacupunctura, masajul cu pietre de jad și kinetoterapia.

INDICAȚII:

► artroză ► spondiloză cervicală sau lombară ► discopatii cervicale sau lombare care nu au încă indicație de operație ► spondilită ankilopoetică ► diferite dureri musculare care apar în urma efortului sau sunt cauzate de boli ► hernie de disc ► afecțiuni neurologice (pareze, nevralgii etc.) ► conjunctivite acute și cronice ► diskinezii biliare ► pancreatită cronică ► spasme esofagiene ► unele forme de astm bronșic, bronșită cronică ► scăderea imunității în afecțiuni respiratorii ► convalescența după o viroză în care pacientul încă mai tușește ► hipotiroidism ► obezitate.
Sursa foto: Shutterstock
 
 
 
 

Motivul bizar pentru care regina Elisabeta a II-a mănâncă banane cu furculița

Motivul bizar pentru care regina Elisabeta a II-a mănâncă banane cu furculița