Te doare când faci sex? Află care sunt cauzele şi ce poţi face

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Durerea în timp ce faci sex, numită dispareunie, poate cauza probleme adânci în viaţa intimă a cuplului: pe lângă disconfortul fizic, pot apărea şi reacţii emoţionale negative, aşadar problema ar trebui rezolvată cât mai repede cu putinţă.
Potrivit unui studiu recent, trei din patru femei suferă de dureri în timpul contactului sexual. Pentru unele dintre ele este o problemă temporară, în timp ce pentru altele este de termen lung.

Cauza durerilor în timpul sexului

Infecţiile vaginale sunt cauzele cele mai des întâlnite pentru durerile în timpul contactului sexual – de la cele mai uşoare şi până la cele serioase.
Cervixul prea apropiat de uter – în timpul menstruaţiei, cervixul se apropie mai mult de uter, iar la sfârşit, dacă faci sex imediat după încheierea perioadei iar partenerul te penetrează adânc, ai putea avea parte de dureri. Dacă acestea persistă ar trebui să mergi la medic.
Vaginismul, considerat a fi o disfuncţie sexuală destul de rară, este un spasm involuntar al muşchilor vaginali, iar din această cauză orice tip de penetrare vaginală poate deveni foarte dureroasă, atât când faci sex, dar şi când introduci tampoane interne sau în timpul controlului ginecologic.
Endometrioza. Atunci când ţesutul endometrial creşte în afara uterului, în locuri unde nu ar trebui să apară – de obicei la nivelul ovarelor, al trompelor uterine sau în alte organe abdominale. De cele mai multe ori, femeile care au endometrioză simt dureri în zona pelvină, însă există şi cazuri în care acestea nu apar, iar netratată, endometrioza poate duce la infertilitate.
Vezi care ar putea fi alte cauze pentru durerile din timpul contactului sexual şi ce soluţii ai, pe pagina următoare!Alte cauze care pot cauza astfel de dureri sunt bolile cu transmitere sexuală, menopauza, răni ale vulvei sau ale vaginului, sarcini extra-uterine, ovarele polichistice, sex prea devreme după operaţie sau naştere, probleme emoţionale ori nelubrifierea corectă a vaginului.

Cum tratezi durerile din timpul sexului

În unele cazuri nu este nevoie de intervenţii medicale – de exemplu, după naştere sau operaţie ar trebui să aştepţi cel puţin şase săptămâni până să poţi relua activitatea sexuală. Iar atunci când ai ajuns la menopauză ori vaginul nu s-a lubrifiat destul în mod natural, fie poţi prelungi preludiul, fie poţi folosi lubrifiant.
În cazul problemelor emoţionale –  de exemplu ai suferit o traumă groaznică sau nu ai avut parte de experienţe plăcute la un moment dat – soluţia este să vezi un specialist. Fie un sexolog, fie un psihoterapeut, oricare dintre ei te poate ajuta ca să treci peste probleme şi să ai parte de partide de dragoste fără dureri.
Te doare când faci sex? Află care sunt cauzele şi ce poţi face
Pentru oricare altă cauză din cele scrise pe pagina precedentă, ar trebui să mergi la medicul ginecolog, pentru că el este în măsură să te ajute. În plus, ar trebui să mergi la control în mod regulat şi orice schimbare la nivelul zonei genitale ar trebui verificată – scurgeri anormale, mirosuri ieşite din comun, dureri, usturimi sau mâncărimi. Şi nu uita, ar trebui să îţi faci testul Babeş-Nicolau în fiecare an!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton