Ghosting-ul, „boala” relațiilor moderne – ce este și cum îl recunoști?

De Unica.ro, pe

Ghosting-ul este un fenomen mai nou, care afectează relațiile moderne, mai ales atunci când acestea se află în stadiu incipient.

Ghosting-ul se referă la întreruperea bruscă a contactului cu cineva, fără a oferi acelei persoane vreun avertisment sau vreo explicație pentru care se întâmplă acest lucru. Ioana Marinescu, consilier acreditat pentru dezvoltare personală și trainer, a explicat într-un articol pe Libertatea cum poate ghosting-ul să te afecteze.

„Termenul «ghosting» a devenit uzual în urmă cu aproximativ șapte ani, odată cu creșterea numărului de site-uri de matrimoniale”, a explicat ea. „În 2017, el a fost adoptat ca termen oficial. Explicația pentru care a fost introdus ca și concept și a devenit foarte uzitat este că într-o interacțiune online este mai ușor să dispari asemenea unei fantome, fără ca nimeni să dea de tine”.

De ce unii oameni recurg la ghosting

De multe ori, oamenii consideră că este mai simplu să dispară fără explicații decât să depună efortul de a explica de ce nu vrea să continue legătura. Acest lucru are la bază teama de confruntare, sau chiar dorința de a nu avea povara suferinței altcuiva.

Există însă și situații în care multitudinea de opțiuni de pe platformele de întâlniri creează o supraaglomerare și o oboseală în exces. Anumite persoane nu lungesc mult conversația și deja trec la altă potențială legătură, acest lucru fiind o obișnuință mai ales în cazurile în care interacțiunile au ca scop final obținerea de favoruri sexuale.

Citește și: Cum îți dai seama când gelozia din relație depășește limitele normale și devine toxică

Citește și: Reproșurile și resentimentele în relația de cuplu: cum erodează iubirea

Citește și: Cum poți seta limite sănătoase într-o relație de dragoste

Citește și: Cele șase semne care arată că ți-ai găsit sufletul pereche

Cum te poate afecta ghosting-ul

Atunci când te afli în poziția de a fi lăsat cu ochii în soare, este posibil să te trezești cu sentimente de furie, frustrare și neîncredere în sine. Nu doar despărțirea în sine doare, ci și faptul că nu ai primit niciun motiv concret pentru ea. O asemenea situație te poate face să simți că valoarea ta ca persoană este foarte mică.

Specialiștii sugerează ca în asemenea situații să trimiți un mesaj, chiar dacă riști să rămâi fără răspuns. Ioana Marinescu a dat drept exemplu următorul mesaj: „Nu am mai auzit de tine de mult, nu știu exact ce s-a întâmplat, dar timpul meu este valoros, iar astfel de situații fără finalitate îmi produc disconfort, de aceea voi încheia aici. Îți doresc numai bine!”

În ce situații este ok ghosting-ul

Să dispari pur și simplu dintr-o interacțiune sau relație nu este în regulă, dar în anumite situații este acceptabil. De exemplu, dacă descoperi că cealaltă persoană nu a fost sinceră cu privire la statutul ei și afli că de fapt era într-o relație, sau că era implicată în acțiuni ilegale sau periculoase, poți alege să întrerupi orice contact cu ea.

Mai mult, în situațiile în care siguranța ta este amenințată în orice fel, este mai bine să te retragi fără explicații. Ghosting-ul poate o formă de autoprotecție în acest context, fiind complet justificat.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!