Cum să treci mai uşor peste divorţ

.

Acceptă ideea de divorţ ca pe ceva natural şi firesc care i se poate întâmpla oricui şi nu încerca să te ascunzi de restul lumii.
Din ce în ce mai multe cupluri ajung în pragul divorţului, după o căsnicie mai mult sau mai puţin fericită. Dacă şi tu ai trecut printr-o astfel de experienţă şi simţi că viaţa nu îţi mai poate oferi nimic bun de acum înainte, află că despărţirea nu înseamnă sfârşitul lumii!
Există multe femei divorţate care nu reuşesc să-şi refacă viaţa din cauza faptului că se gândesc prea mult la trecut. Dar cum trecutul nu poate fi schimbat, singura soluţie este să priveşti cu optimism către viitor şi să nu uiţi să trăieşti în acelaşi timp şi prezentul. Noi îţi dăm o mână de ajutor.

Nu te transforma într-o victimă, dar nici nu te învinovăţi

Dacă stai să te gândeşti că eşti o victimă a divorţului şi că vina o poartă în totalitate partenerul care te-a abandonat, nu vei face decât să-ţi pierzi timpul plângând şi compătimindu-te. Nu te ajută cu nimic să dai vina pe celălalt. Un cuplu se desparte deoarece fiecare dintre parteneri a avut partea sa de vină. Fie tu nu ai observat de la început că nu era perechea potrivită pentru tine, fie unul dintre voi s-a schimbat pe parcurs, motivele sunt variate. Important este ca tu să accepţi situaţia şi să te împaci cu ideea că de acum înainte fiecare îşi vede de viaţa lui separat. Cine spune că nu există cineva mai bun pentru tine sau că singură nu îţi va merge mai bine?
Nici să dai vina numai pe tine pentru ceea ce ţi s-a întâmplat nu este o soluţie. Nu rezolvi nimic învinovăţindu-te, aşa că mai bine lasă mustrările de conştiinţă de o parte şi încearcă să vezi cum poţi să-ţi refaci viaţa de acum înainte. Aceasta este unica formă de a te simţi împăcată cu tine însăţi.

Lasă trecutul în urmă

Trebuie să conştientizezi că începi o viaţă nouă, de una singură, iar amintirile, resentimentele, ura, teama şi nesiguranţa nu fac decât să te împiedice să trăieşti prezentul. Acum este momentul să-ţi reorganizezi viaţa şi să o iei pe un alt drum. Nu te lăsa pradă fantasmelor trecutului, ci bucură-te de viaţă şi trăieşte după bunul plac.

Reia vechile tale activităţi

O bună terapie după divorţ este să-ţi reiei fostele activităţi pe care le făceai cu plăcere înainte de a-l întâlni pe „el”. De asemenea, te poţi gândi să iniţiezi chiar şi unele noi, pe care ştii că niciodată nu le-ai fi putut urma împreună cu partenerul. Poţi începe să studiezi sau să frecventezi locuri noi, care la rândul lor să-ţi permită să cunoşti oameni noi.

Caută un sprijin în prieteni şi familie

Nu te izola de restul lumii, ci încearcă să găseşti un sprijin în familie şi în prieteni. Îi poţi invita să vizionaţi un film la tine acasă sau în oraş, să le găteşti o mâncare mai deosebită etc. Sună-i să vă faceţi planuri comune la sfârşit de săptămână sau la sărbătorile importante. De asemenea, poţi fi chiar tu cea care organizează mici petreceri sau excursii. Totodată, încearcă să legi şi noi prietenii. Nu lăsa să treacă nicio zi fără să-ţi faci un program.

Caută-ţi un nou partener

Odată ce ai trecut de aceşti primi paşi, înseamnă că eşti pregătită pentru a începe o viaţă nouă, cu tot ceea ce presupune aceasta. Astfel, poţi lua în calcul posibilitatea de a cunoaşte pe cineva nou, care să-ţi devină pe viitor partener de viaţă. Deşi este normal ca la început această nouă experienţă să te facă să te simţi uşor nesigură, nu este cazul să renunţi la ea doar din cauza eşecului din trecut. Gândeşte-te că fiecare persoană este unică în felul ei, iar cum nicio zi nu seamănă una cu alta, aşa şi relaţia ta poate fi una de succes acum. Important este să alegi ceea ce ţi se potriveşte mai bine.

De reţinut despre divorţ

– Înainte de a intra într-o relaţie nouă trebuie să-ţi recapeţi încrederea în tine. Nu permite ca emoţiile să te copleşească şi renunţă la frazele de genul: „Era cel ai bun lucru care mi s-a întâmplat”, „Ce mă fac acum fără el?”, „Singură nu o voi scoate la capăt”.

– Gândeşte-te la ceea ce ai făcut bine şi cu ce ai greşit în trecut şi încearcă să îndrepţi totul în favoarea ta, astfel încât să nu repeţi aceleaşi greşeli. În acest mod vei fi pregătită să iniţiezi o nouă relaţie cu un tonus pozitiv.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton