Top 3 seriale inspirate din fapte reale

De Alexandru Preda pe
12Serialele inspirate din fapte reale şi documentarele sunt două categorii de filme care au inundat televizoarele în ultima perioadă. Artizanii acestei explozii de poveşti filmate în ”footage” style sunt cei de la Netflix care au turnat in televizoare documentare din ce în ce mai bune și din ce în ce mai variate, multe din ele ajungând umfle note uriaşe pe IMDb.

Mai nou, a reapărut stilul docu-series adică acel amestec de film documentar cu film artistic, în care întâmplarea este jucată şi nu povestita. Personal apreciez foarte mult acest gen, pentru că povestea adevarată este redată mai fidel, iar dacă actorii şi adaptarea pentru film sunt  sunt pe măsura povestii, experienta cinematografica devine impresionantă. Imperiul roman  si Otomanii, sunt două astfel de seriale, pe care le recomand tuturor pasionaţilor de istorie şi nu numai.

Serialele inspirate din fapte reale sunt alta pasiunea de-a mea. Deşi nu au adrenalina şi nici suspansul filmelor de acţiune, serialele inspirate din fapte reale sunt de cele mai multe ori ”oribil” de tulburătoare (în sensul bun al cuvântului), iar dacă au norocul să nu fie romanţate prea mult, ele devin adevarate capodopere ale genului. De cele mai multe ori, aceste seriale se termină indecis, fără suspansul de final al unui serial de gen şi tocmai această tehnică total ne cinematografica le fac sa fie atât de apreciate.

Pentru săptămâna asta am găsit trei astfel de seriale pe care le recomand cu caldură.

Unbelievable

Inspirată dintr-un caz real, povestea din Unbelivable începe simplu: O fată de 19 ani ajunge la o secţie de poliţie reclamând că a fost agresata în timpul nopţi de către un individ mascat care a violat-o de mai multe ori. Împinsă să ofere amănunte cât mai detaliate, tânăra şocată şi traumatizata de incident începe să se încurce în amănunte, iar poliţiştii trag concluzia că nimic nu este adevărat şi că fata minte pentru a atrage atenţia. Mai mult de atât, grăbit să închidă cazul, detectivul însărcinat cu ancheta dispune trimiterea feţei în judecată sub acuzaţia de mărturie mincinoasă.

Însă nici poliţistul. Nici victima nu ştiau că în altă parte a ţării, o altă femeie reclama aceiaşi agresiune cu acelaşi mod de operare… Să fie doar o coincidență sau avem de-a face  cu un violator în serie?

Serialul are in spate un reportaj scris în 2015 de către doi jurnalişti americani despre o serie de violuri comise în mai multe state americane. Reportajul relata erorile judiciare comise de poliţia americană în anchetarea unui caz de viol al unei tinere de 19 ani acuzata ulterior de mărturie mincinoasă.

Un an mai târziu, în 2016, cei doi jurnalişti au câştigat premiul Pulitzer pentru reportajul „An Unbelievable Story of Rape” (Povestea incredibilă a unui viol) pentru că în 2017 să publice cartea „A False Report: A True Story of Râpe în America” (Un raport fals: Adevărată poveste a violului în America)

În rolurile principale: Kaitlyn Dever o tânără actriţa pe care am mai văzut-o în comedia The last man standing, Elizabeth Marvel, clona lui Donald Trump din serialul Homeland, şi veterana Tony Collette, nominalizata Oscar pentru rolul din The Sixth sense.

Serialul se poate vedea pe Netflix.

When they see us

Trebuie să recunosc că mi-a luat ceva timp ca să mă hotăresc dacă să scriu sau nu despre acest serial produs de Netflix. Mini seria de 4 episoade este total  lipsită de strălucirea cinematografică a unui un serial poliţist de acţiune si de aceea pare ca nu merita atentia, dar întâmplările din spatele imaginilor sunt atat de tulburătoare incât nu pot fi trecute cu vederea.

Povestea este uluitoare şi te gândești că aşa ceva nu se poate întâmpla într-o  societate civilizată și totuși, din păcate s-a întâmplat chiar în tara cu cele mai mari pretenții în materie de human rights.

Într-un parc din New York o femeie este agresata violent și ajunge la un pas de moarte. În aceiaşi locaţie, un grup de tineri ies seara la o partidă de distracție & fun. Cele două evenimente se suprapun și poliţiştii trag concluzia că autorii agresiunii extreme sunt chiar tinerii petrecăreți, dar cum nu au probe solide, ei încep un război de intimidare a puştilor în încercarea de a obţine o declaraţie şi de a rezolva cât mai repede un caz complicat. Mai mult de atât, opinia publică se inflamează și de aici până la un linșaj mediatic nu mai este decât un pas.

When they see us este povestea acestor evenimente tragice care au schimbat total, viaţa a 5 tineri nevinovaţi.

Mini seria are 4 episoade care se pot vedea lejer într-un mini binge însă atenţie, nu e o poveste de sâmbătă seara şi nici măcar de weekend decât dacă plouă rău şi nu ai unde să ieşi din casă. E dură şi e periculos de adevărată.

The Act

La un an după ce rupt audienţa cu rolul din Escape at Dannenmora, Patricia Arquette apare în „The Act” este o poveste dramatică despre o mamă care suferă de sindromul Munchausen în transfer o afecţiune psihică deosebit de gravă în care o persoană cauzează o boală sau o suferinţă unei alte persoane aflată sub îngrijirea lui, pentru a obţine atenţia şi recunoştinţa celor din jur.

Povestea, inspirată din fapte reale o are în prim plan pe Gypsy Blanchard, o fată din suburbia unui oraş american de provincie, care încearcă din răsputeri să scape din relația toxică pe care o are cu mama ei DeeDee, o femeie obsedată de sănătatea copilului ei ”diagnosticat” cu multe afecţiuni grave.

„The Act” nu este primul serial care are în vizor persoane care suferă de aceasta tulburare psihică. În 2018, Amy Adams şi Patricia Clakson apăreau un „Sharp Objects”, un serial din curtea celor de la HBO despre relaţia dintre o fiică şi mama ei protectiva care manifestă semnele acestei tulburări. Pentru rolul din acest serial, Patricia Clarkson a câştigat un Glob de Aur pentru ce-a mai bună actriţa într-un rol secundar

The Act are parte de o distribuţie generoasă: Patricia Arquette (Medium, CSI Cyber), Joey King o actriţă de 19 ani pe care am mai văzut-o în Fargo sau Flash, şi Calum Worthy un actor britanic pe care l-am mai văzut în American Vandal. Prestatia din acest serial i-a adus  Patriciei Arquette un Glob de Aur pentru cea mai buna actriță înr-un rol secundar.

Serialul se poate vedea pe HBO Go.

Am spus de multe ori, timpul este inamicul numărul unu al serialistului pătimaș. Lunar apar zeci de seriale și nu ai cum să le vezi pe toate. Când nu știi la ce serial să te uiți, aruncă o privire pe serialex.ro și poate îţi vine vreo idee. Nici eu nu am timp de pierdut, aşa că recomand numai seriale bune.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro