Încep filmările la Lord of The Rings – TV Series. Când o să apară serialul și cine va juca în el?

De Unica.ro pe
Este vemea marilor producţii de televiziune şi a devenit deja o obişnuinţă ca filmele şi serialele de succes să aibă sequel-uri şi spinn of-uri chiar dacă poveştile lor oficiale s-au terminat. Modelul Star Wars Neverending, patentat de Disney, a înflăcărat minţile marilor streameri şi iată a început bătălia pentru marile continuări.

Lord of The Rings – Tv Series – Povestea continuă!

Jeff Bezos, proprietarul Amazon şi unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, şi-a propus să rupă inima târgului şi facă un serial după trilogia Lord of The Rings, filmul care a câştigat de-a lungul existenţei sale, nu mai puţin de 16 premii Oscar.

Cuprins de nostalgie şi amintiri (s-au făcut deja 18 ani de la apariţia – Lord of the Rings – Fellowship of the Ring), mister Bezos a băgat adânc mana în buzunar şi a alocat o mare grămăjoară de bani noului său megaproiect – Lord of The Rings TV Show. Cei de la Amazon Studios au explicat că numai drepturile de autor plătite lui Harper Collins, proprietarul drepturilor de autor şi Casei de Filme New Line Cinema, realizatoarea cele 3 lung metraje, s-au ridicat la peste 250 de milioane de dolari. Suma uriaşă plătită, îi conferă lui Bezos dreptul să producă un serial de maxim cinci sezoane. Dar cifrele nu se opresc aici. Pentru producţia primelor două sezoane, Amazon Studios a alocat un buget de alte 250 milioane de dolari.

Dacă stai să te gândeşti, nici nu e prea mult, adică nu este ce-a mai mare sumă alocată pentru un serial. Cel mai scump episod produs vreodată a costat 18 milioane de dolari şi a făcut parte din sezonul 7 din GoT. Dacă stai să aduni şi să împarţi, cei 250 de milioane de dolari alocați de Amazon pentru un serial care să-l detroneze pe GoT (aşa cum se lauda producătorii) sunt chiar puţini. La banii ăştia un episod ar costa cam 12 milioane de verzişori ceea ce la sumele din ce în ce mai mari învârtite de marii producători de conţinut precum Netflix, HBO, şi mai nou Apple şi Disney, este chiar lowbuget. Spre comparaţie, un episod al celebrului, de acum, The Mandalorian al celor de la Apple TV+ a costat 14.5 milioane de dolari, deci mai mult decât preţul unui episod cu care Amazon vrea să rupă târgul.

Nici bătălia pentru achiziţionarea drepturilor de autor nu a fost foarte uşoară. Războiul s-a purtat între Netflix, HBO şi Amazon, acesta din urmă oferind preţul cel mai mare si câştigând dreptul de a purta inelul încă 5 sezoane. Serialul va fi produs de Amazon Studios în cooperare cu Tolkien Estate and Trust, Casa de Editura Harper Collins şi New Line Cinema, o divizie a lui Warner Bros.

Unde se va filma serialul?

Întrebaţi dacă filmările vor avea loc tot în Noua Zeelandă, locul unde s-au” tras” cele trei lung metraje, producătorii au spus ” Da, Noua Zeelandă este locaţia perfectă pentru a recreea  frumusețea primordială a celei de-a două epoci a Pământului Mijlociu. Știam că trebuie să găsim undeva un loc maiestuos, cu dealuri verzi, păduri și munți. Astfel suntem fericiți să confirmăm oficial ca Noua Zeelandă va fi noua nostra casa noastră pentru serialul acesta.”

Cine va juca în nouă serie?

La capitolul distribuţie, Amazon s-a lovit de altă problemă. Pe cine punem în rolurile principale? Cei vechi sunt deja bătrâni, iar cei noi nu prea seamănă cu cei vechi.

Ian Mc Kellen, (Gandalf the Grey) s-a arată super interesat de proiectul celor de la Amazon şi a afirmat că ar fi dispus să-şi reia vechiul rol dacă cineva i-o va cere. Întrebat în cadrul unei emisiuni la radio BBC cum se va simţi dacă un alt actor va juca rolul celebrului vrăjitor, McKellen a răspuns:” Cum adică, un alt Gandalf? Dvs îmi sugeraţi că altcineva îl va juca pe Gandalf? De ce? Vrăjitorul are peste 7000 de ani, deci nu sunt prea bătrân!”

Nici Andy Sarkis, interpretul pesonajului Gollum nu se aşteaptă să fie distribuit în viitoarea versiune TV. ”Pare incredibil, declara Andy într-un interviu, dar nu mă văd făcând parte din el. Este o abrodare complet nouă şi sincer nu-mi imaginez unde aş putea eu să joc.”

Pe altă parte, John Rhys Davies, actorul care l-a intepretat pe piticul Gimli a criticat Amazon pentru această iniţiativă pe care o consideră prematură.”Nu este vorba de a face un bine, ci de a câştiga mai mulţi bani. Dacă Amazon crede că poate câştiga mai mulţi bani din treaba asta, atunci o va face.”

Intrebat ce părere are de noul proiect Lord of the Rings, Orlando Bloom, interpretul celebrului Legolas a salutat iniţiativa şi a recunoscut că este” grozav” faptul că o companie de streaming va relua povestea lui Tolkien, dar nu crede că i se va cere să apară în el.

Şi uite aşa, după multiple căutări prin toate cotloanele actoriceşti ale lumii, amazonienii s-au hotărât să folosească totuşi şi o parte din distribuţia Lordului Inelelor, completând lista cu actori recrutaţi din toate colţurile lumii.  Din primul line-up au fost confirmaţi până acum Robert Aramayo (Mindhunter sau GoT), Nazanin Boniani (Homeland, Counterpart) şi Owain Arthur (Conffesion, Casualty) actori din noua generaţie aflași în plină ascensiune profesională. Pentru rolul Young Galandriel, intepretata în film de Câte Blanchet, producătorii ai confirmat-o pe Morfydd Clark o actriţă pe care am mai văzut-o în Crawl, Pride and Prejudice şi Zombies

În scaunul de regizor îl vom găsi pe J.A Bayona, un regisor spaniol responsabil cu regia din the Orphanage sau The Imposible.

Acţiunea serialului va avea loc cu 3400 de ani înaintea evenimentelor din Fellowship on the Ring, în epoca Numenor, supranumita Age of Numenor aka Second Age. Gura targului spune ca primul sezon se va concentra probabil pe viaţa tânărului Aragorn, însă sunt doar zvonuri  pentru ca nimic nu a fost  confirmat oficial.

Deşi iniţial producţia trebuia să înceapă undeva la începutul lui 2021 se pare că Amazon Studios a băgat benzină de avion în motoarele producției. Conform unor clauze contractuale, dacă filmările nu vor începe anul ăsta, contractul cu Tolkien Estate şi New Line Cinema va fi anulat și atunci bye b ye Lord of the Ring. Producătorii au afirmat că primele cadre se vor trage în februarie 2020, iar primele două episoade ar trebui să fie filmate până la mijlocul anului.

Până atunci nouă nu ne rămâne decât să ne roadem unghiile de curiozitate şi să sperăm că se vor mişca repede, fără prea multe pauze si sughițuri în producţie. Am vrea totusi, stimați domni de la Amazon, ca anul  2022 să ne prindă totuşi  cu un Lord of the Rings pe masă. Credeți că se poate?

Am spus de multe ori, timpul este inamicul numărul unu al serialistului pătimaș. Când nu știi la ce serial să te uiți, aruncă o privire pe serialex.ro și poate îţi vine vreo idee. Nici eu nu am timp de pierdut, aşa că recomand numai seriale bune.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro